Simptomele cancerului de col uterin

Simptomele cancerului de col uterin nu sunt întotdeauna evidente şi este posibil să nu existe niciun semn de alarmă până când nu a ajuns la un stadiu avansat. Din această cauză este foarte importantă testarea periodică în vederea depistării anumitor leziuni potențial canceroase și efectuarea cel puțin o dată pe an a testului Papanicolau.

Sângerare anormală

În cele mai multe cazuri, sângerarea vaginală este primul simptom vizibil al cancerului de col uterin. De obicei, acesta apare după actul sexual.

Orice sângerare care apare în oricare alt moment, alta decât cea din perioada menstruaţiei, este, de asemenea, considerată a fi anormală.

Alte simptome

Alte simptome ale cancerului de col uterin pot include:

  • Durere în sau în jurul vaginului în timpul actului sexual;
  • Secreţie vaginală cu miros neplăcut;
  • Durere la momentul urinării.

Cancer de col uterin în stadiu avansat

În cazul în care cancerul se extinde de la nivelul colului uterin la ţesuturile şi organele adiacente, acesta poate declanşa multe alte simptome, incluzând:

  • Constipaţie;
  • Prezenţa sângelui în urină (hematuria);
  • Pierderea controlului asupra vezicii urinare (incontinenţă urinară);
  • Dureri osoase;
  • Umflarea unuia dintre picioare;
  • Umflarea unuia sau a ambilor rinichi, care se pot deforma în urma unei acumulări de urină şi care poate cauza dureri severe în regiunea laterală sau a spatelui;
  • Modificări ale obiceiurilor intestinale şi ale vezicii urinare;
  • Pierderea apetitului;
  • Scădere în greutate;
  • Oboseală şi lipsă de energie.

Citește și:

Cauze şi factori de risc pentru cancerul de col uterin

Diagnosticarea cancerului de col uterin

Tratamentul cancerului de col uterin

Înapoi la: Cancer de col uterin