Diagnosticarea cancerului de prostată

Dacă prezentaţi simptome care ar putea fi provocate de cancerul de prostată, trebuie să mergeţi la medic sau la urolog.

Nu există un singur test definitoriu pentru determinarea cancerului de prostată, astfel încât este posibil ca medicul dvs. să vă ceară să efectuați următoarele teste:

  • Proba de urină pentru a verifica dacă există o infecţie;
  • Testul de sânge cu nivelul de antigen specific prostatic (PSA);
  • Examinarea prostatei (examinare digitală rectală/ tușeu rectal).

 Testarea antigenului specific prostatic (PSA)

Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină produsă de glanda prostatică. Toţi bărbaţii au o cantitate mică de PSA în sânge şi aceasta creşte odată cu vârsta.

Întrucât cancerul de prostată poate creşte producţia de PSA, analiza antigenului specific prostatic (PSA) detectează nivelurile crescute de PSA în sânge care ar putea reprezenta un semn al bolii în fază incipientă.

Cu toate acestea, analiza PSA nu este un test specific pentru determinarea cancerului de prostată. Majoritatea bărbaţilor care au cancer de prostată nu vor avea un nivel ridicat al PSA-ului. Mai mult de 65% din bărbaţii cu un nivel ridicat de PSA nu vor avea cancer, întrucât nivelurile PSA cresc la toţi bărbaţii pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă.

Examenul digital rectal

Următorul pas este o examinare digitală rectală, care ar putea fi efectuată de către un medic/urolog.

În timpul acestei examinări, medicul/urologul, utilizând o mănuşă unsă cu ulei, va introduce un deget în rect. Rectul este aproape de glanda prostatică, astfel încât medicul/urologul poate verifica dacă s-a schimbat suprafaţa glandei. Această procedură poate fi puţin inconfortabilă, însă nu ar trebui să fie dureroasă.

Cancerul de prostată poate face glanda tare şi denivelată. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, cancerul nu produce nicio modificare glandei şi este posibil ca o examinare DRE să nu poată detecta cancerul.

Examenul DRE este util în excluderea măririi de prostată cauzată de hiperplazia benignă de prostată, întrucât aceasta face glanda să fie fermă şi netedă.

Biopsia

Urologul evaluează riscul de a dezvolta cancer de prostată pe baza unui număr de factori, inclusiv nivelurile de PSA, rezultatele examinării digitale rectale şi vârsta, istoricul familial. Dacă prezentaţi risc de cancer de prostată, veţi fi trimis la un spital/oncolog pentru a discuta opţiunile pentru teste suplimentare.

Cel mai frecvent utilizat test este biopsia prin ultrasonografia transrectală (TRUS).

În timpul acestei biopsii se introduce în rect o sondă cu ultrasunete (un dispozitiv care utilizează undele de sunet pentru a construi o imagine a interiorului corpului). Acesta permite medicului sau asistentei medicale de specialitate să vadă exact unde să introducă acul prin peretele rectului pentru a preleva mici probe din ţesutul prostatei.

 Examinarea scorului Gleason

Probele de ţesut din biopsie sunt studiate într-un laborator. În cazul în care sunt găsite celule canceroase, acestea pot fi studiate în continuare pentru a vedea cât de repede se va răspândi cancerul.

Această măsură este cunoscută sub numele de scorul Gleason. Cu cât este scorul mai scăzut, cu atât este mai puţin probabilă răspândirea cancerului.

  • Un scor Gleason de 6 sau mai mic înseamnă că este puţin probabilă răspândirea cancerului;
  • Un scor Gleason de 7 înseamnă că există şanse moderate de răspândire a cancerului;
  • Un scor Gleason de 8 sau mai mare înseamnă faptul că există şanse mari de răspândire a cancerului.

Teste suplimentare

Dacă există şanse mari ca boala să se fi răspândit din prostată în alte părţi ale corpului, se recomandă teste suplimentare.

Acestea includ o examinare de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM) sau de Tomografie Computerizată (CT) – aceste examinări construiesc o imagine detaliată a interiorului corpului.

Stadiile cancerului de prostată

Medicii vor utiliza rezultatele examinării prostatei, biopsiei şi ale scanărilor pentru a identifica „stadiul” cancerului de prostată (cât de mult s-a răspândit cancerul). Stadiul cancerului va determina ce tipuri de tratament vor fi necesare. Este un sistem relativ complex, reflectând multele tipuri de cancer de prostată.

Medicii identifică stadiul cancerului de prostată prin utilizarea sistemului TNM (tumoră, noduli, metastaze):

  • „T” descrie tumora: dacă aceasta poate fi simţită la examenul DRE, cât de mult cancer a fost găsit la momentul efectuării biopsiei (scorul Gleason) şi dacă s-a răspândit de la glanda prostatică în ţesuturile din apropiere.
  • „N” arată dacă boala s-a răspândit în ganglionii limfatici (unde se filtrează lichidul limfatic care circulă prin corp şi unde se răspândeşte adesea cancerul).
  • „M” arată dacă boala s-a răspândit (a metastazat) la alte părţi din corp.

Uneori se utilizează un sistem numeric de stadializare mai simplu. Stadiile sunt:

  • Stadiul 1 – cancerul este foarte mic şi se află în întregime în glanda prostatică.
  • Stadiul 2 – cancerul se află în glanda prostatică, dar este mai mare.
  • Stadiul 3 – cancerul s-a răspândit de la prostată şi este posibil să fi crescut în tuburile care transportă sperma.
  • Stadiul 4 – cancerul s-a răspândit în ganglionii limfatici sau în altă parte a corpului, inclusiv în vezică, rect sau oase; aproximativ 20-30% din cazuri sunt diagnosticate în acest stadiu.

Citește și:

Simptome ale cancerului de prostată

Cauze şi factori de risc ai cancerului de prostată

Tratarea cancerului de prostată

Înapoi la: Cancerul de prostată