radioterapie

Radioterapie – interviu DR. Gabriel Rîcu

Dr. Gabriel Rîcu, medic specialist în radioterapie, explică în ce constă această metodă terapeutică, ce tipuri de radioterapie există, evidențiind totodată riscurile acestei tehnologii revoluționare care ajută la tratarea cancerului

Ce este radioterapia? Cum funcționează această metodă de tratament?

Dr. Gabriel Rîcu are cuvântul: „Radioterapia este o metodă terapeutică cu acţiune loco-regională, care foloseşte radiaţiile ionizante pentru distrugerea celulelor tumorale maligne (celulele canceroase) si pentru a opri cresterea si dividerea acestora. Pe lângă tratarea unor forme de cancer, în situaţii relativ limitate şi folosind doze mici, poate fi utilizată pentru efectul său de scădere a inflamaţiei în tratarea afecţiunilor articulare inflamatorii degenerative”.

„Radioterapia modernă se diferenţiază de tehnicile anterioare de radioterapie prin precizia ridicată a iradierii şi prin reducerea substanţială a timpului de tratament. Radioterapia constă în utilizarea radiaţiei ionizate pentru a distruge celulele canceroase, cu un minimum de efecte secundare la nivelul organelor sau ţesuturilor sănătoase din vecinătatea tumorii, fără a avea influenţe majore asupra calităţii vieţii pacienţilor”, a continuat specialistul Gabriel Rîcu.

Concluzie: „Radioterapia acţionează asupra acestor celule pe două căi:

Directă – distruge în mod direct celula canceroasă;

Indirectă – produce modificări la nivelul metabolismului celulei canceroase, modificări care vor conduce la moartea acesteia. Datorită preciziei şi eficienţei asupra tumorii canceroase, peste 60% din cazurile de cancer din Europa sunt tratate prin radioterapie”, a explicat dr Gabriel Rîcu.

Tipuri și diferențe

Cele mai frecvente metode de radioterapie folosite, potrivit specialistului Gabriel Rîcu, sunt:

  • Radioterapie externă (transcutanată sau teleradioterapie) – sursa de radiaţii este exterioară corpului şi este reprezentată de un aparat (accelerator liniar) care produce fascicule de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală după traversarea ţesuturilor superficiale.
  • Radioterapia endocavitară/interstiţială (brahiterapia) – sursa de radiaţii este în interiorul corpului, prin plasarea de surse radioactive în interiorul sau în apropierea tumorii, surse care administrează o doză mare de radiaţie în volumul tumoral şi totodată reduc expunerea la radiaţii a ţesuturilor sănătoase. Brahiterapia poate fi folosită cu scopul de a vindeca tumorile canceroase, în cazul în care acestea sunt mici sau avansate doar local, cu condiţia ca boala să nu aibă metastaze (răspândite în alte părţi ale corpului).
  • Radiochirurgia – este o tehnică specială de radioterapie, utilizată în tratarea tumorilor într-un mod neinvaziv, puternic şi eficient. Cea mai avansată formă de radiochirurgie utilizează sistemul Cyberknife – cu o acurateţe deosebit de precisă, acesta emite radiaţii din mai mult de 1.600 de unghiuri diferite spre ţinta tumorală şi permite tratarea acesteia
  • Radioterapia metabolică – administrarea unor substanţe radioactive la nivelul sistemului circulator – este o formă de radioterapie folosită mai ales în tratarea metastazelor osoase multiple extinse la nivelul întregului schelet sau pentru unele forme de cancer de tiroidă.

Scopuri radioterapie – curativ și paliativ

Tratamentul prin radioterapie poate fi utilizat cu două scopuri, curativ şi paliativ. „Radioterapia este denumită curativă atunci când cancerul poate fi vindecat şi are ca scop distrugerea completă a celulelor canceroase. Aceasta poate fi administrată în momente diverse, singură sau împreună cu alt tratament: înainte de intervenţia chirurgicală, pentru a micşora tumora, sau după operaţie, pentru a opri creşterea celulelor canceroase care ar putea rămâne. Aceasta poate fi administrată, de asemenea, înainte, în timpul sau după chimioterapie sau tratamentul hormonal, pentru a îmbunătăţi rezultatele generale”, susține dr. Gabriel Rîcu. „Radioterapia paliativă se utilizează atunci când vindecarea totală a cancerului nu mai este posibilă, dar ameliorarea simptomelor face viaţa pacientului mai confortabilă. Radioterapia paliativă tratează probleme specifice cauzate de cancer, cum sunt durerea sau sângerarea. Reducerea dimensiunilor tumorale duce implicit la scăderea presiunii exercitate de tumoră pe organele de vecinătate (de exemplu, creier sau măduva spinarii). Radioterapia paliativă este importantă în principal în stadiile avansate de boală în care are ca scop obţinerea unei calități a vieții satisfă- cătoare”, spune Dr. Gabriel Rîcu.

Efecte secundare radioterapie

„Efectele secundare la radioterapie variază major în funcţie de localizarea tumorii tratate, structurile anatomice aflate în imediata sa vecinătate, doza totală de radiaţii administrată şi nu în ultimul rând de sensibilitatea fiecărui pacient în parte. Alte boli ale pacientului pot să infuenţeze efectele secundare ale radioterapiei”, consideră specialistul Gabriel Rîcu.

Devin radioactiv după radioterapie – legendă sau realitate?

„Radioterapia externă nu face ca pacientul să devină radioactiv, ca urmare acesta poate lua contact cu alte persoane în condiţii de siguranţă, în cursul tratamentului şi ulterior”, explică dr. Gabriel Rîcu.

Radioterapia, decontată de stat

Dacă ai asigurare de sănătate, poți beneficia gratuit de această metodă de terapie. „Radioterapia este o procedură decontată de Casa Națională de Asigurări de Să- nătate (CNAS). Orice pacient cu asigurare de sănătate are acces gratuit la serviciile de radioterapie decontate de CNAS, atât în spitalele de stat cât și în clinicile medicale private”, susține dr. Gabriel Rîcu.

Tehnici moderne de radioterapie externă

De remarcat că radioterapia este o procedură costisitoare, obținută prin procedee moderne sau depășite. Care sunt cele mai bune metode, potrivit specialistului Gabriel Rîcu, afl ați mai jos

În prezent, există 4 tehnici moderne de radioterapie externă:

  • 3D CRT – radioterapie conformaţională 3D;
  • IMRT – radioterapie cu intensitate modulată cu fascicule de tratament fixe, în care modularea intensităţii fasciculului de iradiere se face prin modificarea poziţiei lamelelor colimatorului MLC (colimator multilamelar);
  • IMRT- VMAT – arcterapie modulată volumetric, tehnica rotaţională de radioterapie cu intensitate modulată, unde acceleratorul se roteşte în jurul pacientului pentru a ţinti radiaţia asupra ţesutului bolnav din diferite unghiuri. Modulaţia este creată de arce suprapuse. Tehnica de tratament permite tratarea pacienților într-un timp foarte scurt (sub 5 minute) și menținerea controlului asupra cantității de radiații oferite: maxim pe tumoră în sine, protejând în același timp țesuturile sănătoase;
  • VMAT cu funcția IGRT – radioterapie ghidată imagistic – care are capacitatea de a efectua scanări CT de înaltă calitate ale pacientului aflat pe masa de tratament, imagini care se compară cu cele de la CT-ul de planning și pe baza cărora se pot ajusta eventualele erori sau modificări apărute în timp la nivelul tumorii sau organelor de risc.

Alte tehnologii de radioterapie

Mai sunt utilizate şi alte tehnologii precum radioterapia 2D sau aparatele cu cobalt, dar sunt cu mult depăşite în comparaţie cu evoluţia aparaturii actuale. Tehnica de iradiere 2D se face fără integrarea unui sistem computerizat pentru planificarea tratamentului şi a unui computer tomograf simulator.

Tehnologia modernă IMRT – VMAT asigură unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume. Aceasta prezintă următoarele avantaje:

  • posibilitatea personalizării tratamentului şi adaptării la forma tumorală, fiind un tip de radioterapie înalt conformaţională; Œ timpul scurt al unei şedinţe de radioterapie, de maxim 5-7 min/sesiune, ceea ce creşte confortul pacientului şi precizia iradierii;
  • gradul de libertate suplimentar oferit prin rotaţia sursei de iradiere în jurul pacientului iradiat şi a vitezei de rotaţie a acesteia, ceea ce permite ca tumoarea să fie abordată la 360 de grade;
  • posibilitatea modificării debitului dozei de radiaţie în timpul iradierii;
  • precizia fasciculelor de radiaţii îndreptate spre ţinta tumorală şi reducerea iradierii ţesuturilor normale, ceea ce scade riscul reacţiilor adverse acute şi cronice;
  • posibilitatea administrării unor doze terapeutice optime în volumele ţintă, precum şi obţinerea în interiorul volumului ţintă a unor zone cu doze diferite, ceea ce asigură eficacitatea tratamentului prin radioterapie şi creşte şansele de control tumoral.

Sursa: Doctorul Zilei – Radioterapie – secretele tehnologiei revoluționare care tratează cancerul, pe înțelesul tuturor