Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin

Medicii oncologi recomandă la momentul actual tuturor adulților cu vârste cuprinse între 21-65 de ani efectuarea de teste regulate pentru depistarea cancerului de sân, de col uterin și cancerului de colon. Acestea sunt singurele tipuri de cancere pentru care există dovezi științifice conform cărora screening-ul este extrem de util și salvează vieți.

Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, a fost demarat în 2012, și se va derula pe o perioadă de 5 ani, până în 2017, astfel încât toate femeile din țară, cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani să poată efectua testări gratuite regulate. Femeile trebuie să ceară medicului de familie o trimitere către spitalele incluse în program, pentru efectuarea gratuită a testului Babeş-Papanicolau.

Potrivit Ministrului Sănătăţii, în cadrul programului naţional gratuit de depistare a cancerului de col uterin, în momentul de faţă, există 88 de reţele unde se recoltează probe pentru testatea Babeş Papanicolau şi 6.000 de medici de familie care s-au înscris în acest program.

Până la sfârșitul anului 2015, de la începerea programului, au fost efectuate 470.475 de teste, iar coordonatorii programului recomandă tuturor medicilor de familie să intre în programul naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin.

„Continuăm acest program în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora. Ne propunem ca în cinci ani de program să testăm 65% din populaţia eligibilă şi, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeş Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul şi din această cauza apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie sunt implicaţi în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, declara la sfârșitul lui 2015 fostul ministru al Sanatatii, Nicolae Banicioiu.

Reprezentanţii programului susţin că toate femeile se pot prezenta la medicii de familie pentru a obţine trimiteri, deoarece acesta beneficiază de fonduri suficiente. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le comunică pacientelor.

În program nu sunt incluse femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital. în cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii. Tot aici, se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în programul naţional. Potrivit procedurii, pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program şi se va programa la centrul de recoltare pentru a da probele.

 

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba