Toxicitatea gastro-intestinală (GI) şi genito-urinară (GU) sunt cele mai frecvente efecte secundare ale tratamentului cu radiaţii pentru prostată. În acest studiu un bărbat (5%) care a fost tratat cu OAMCGT şi încă doi (9%) care au fost trataţi cu IMRT singura parte experimentată la un grad de toxicitate (GI) de 2 sau mai mare într-o perioadă mai mică de 90 de zile. Gradul 2 de toxicitate GU a fost mai răspândit şi anume: 43% (9 bărbaţi) din cei cu tratamentul OAMCGT şi 31% (7 bărbaţi) din cei care au fost trataţi cu IMRT. Cu toate acestea, nu au existat statistici semnificative cu privire la o toxicitate acută. În schimb, bărbaţii care au fost trataţi cu OAMCGT au fost sub o incidenţă mai mare de simptome pseudo-gripale, care erau de aşteptat şi care au fost asociate adenovirusului oncolitic.
Diferenţa semnificativă de QOL în domeniile EPIC (incontinenţă urinară/ nivel de iritaţie/obstrucţie, intestine, satisfacţie sexuală, hormonală şi de ansamblu), la 6 luni după tratament, a fost în partea de satisfacţie sexuală, care s-a dovedit a fi mai ridicată în OAMCGT. Diferenţa semnificativă în domeniile EQ-5D (mobilitate, auto-îngrijire, activităţi obişnuite, durere şi disconfort, anxietate şi depresie) a fost în capitolul de autoîngrijire care s-a dovedit a fi mai eficient în cazul tratamentului cu OAMCGT.
Un rezultat important este dat de biopsia de prostată, realizată la doi ani de la încheierea tratamentului, biopsie care va stabili prognosticul pe termen lung. În acest studiu 84% (37) dintre pacienţi au avut biopsii realizate pe parcursul celor doi ani. Pentru bărbaţii care au urmat tratamentul OAMCGT a existat o reducere relativă de 42% a biopsiei pozitive la doi ani şi o reducere relativă de 60% la bărbaţii cu nuclee de biopsie pozitivă mai mici de 50% la momentul iniţial. La sfârşitul studiului, când s-a concluzionat, un pacient din fiecare parte (din cele două cu tratamente diferite) au prezentat eşec biochimic (4,8% din cei care au urmat tratamentul OAMCGT şi 4.3% din cei care au urmat tratamentul IMRT). Situaţiile acestea au fost întâlnite după 14.5 luni de la încheierea tratamentului în cazul celor care au urmat OAMCGT şi după 13.8 luni în cazul celor cu IMRT. Nici un pacient nu a dezvoltat boală hormon-refractară sau metastatică şi nici un pacient nu a murit de cancer de prostată.
“Rezultatele studiului au arătat că terapia cu gene a generat câteva efecte secundare notabile, dar nu a diminuat calitatea vieţii pacientului. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că terapia genică a fost combinată cu cea cu radiaţii moderne. Mai mult de atât, un procent mai mare de pacienţi care au primit şi terapie genică şi radiaţii au avut rezultate negative la biopsia efectuată la 2 ani după încheierea tratamentului (raportat la bărbaţii care au primit doar radiaţii).” a declarat Svend O. Freytag, PhD, autorul principal al studiului şi şeful diviziei de cercetare biologice în departamentul radiaţii în oncologie, la Spitalul Henry Ford din Detroit. “Descoperirile noastre atestă că terapia genică joacă un rol potenţial în strategia de îmbunătăţire a rezultatelor, alături de radioterapie, reuşind să menţină în acelaşi timp calitatea vietii pacienţilor. Această cercetare ajută în deschiderea uşilor către studii suplimentare despre abordări de tratament combinat în cazul cancerului de prostată.”
Sursa: Astro.org
