Elena Prioteasa – Asistent Medical Chimioterapie Amethyst

As. Med. Elena Prioteasa are pregătire de asistent medical principal, cu o experiență profesională de 21 ani şi este membră a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Este absolventă a Școlii Postliceale „Victor Babeș” din anul 1996 și a urmat în cadrul OAMMR pregătirea pentru obținerea diplomei de „Management spitalicesc pentru directorii de îngrijiri și asistenții șefi.”

Experienţa în îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni oncologice a acumulat-o lucrând din 1996 până în prezent la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof.Dr.D.Hociotă” în calitate de asistent medical principal, Secția Chirurgie Oncologică ORL.

A participat la numeroase cursuri de educaţie medicală continuă („Precauțiuni universale-Microorganisme transmise prin sânge”, „Îngrijirea pacienților traheostomizați”, „Prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale”, „Bolile faringelui, esofagului, traheei și bronhiilor”, „Afecțiuni rino-laringologice” și „Managementul plăgilor”) precum și la conferinţe şi congrese de specialitate în oncologie.

Ca și calităţi personale, As. Med. Elena Prioteasa dă dovadă de seriozitate și responsabilitate, orientare către nevoile pacientului, răbdare și atitudine pozitivă.

Înapoi la: Echipa de chimioterapie

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăii, nr.42, Otopeni, Jud. Ilfov

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești, Jud. Cluj

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok, nr. 12, Dumbrăvița, Jud. Timiș

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba

Piatra Neamț

Telefon: 021.9368
Adresă: Ion Ionescu de la Brad, nr. 31H, Piatra Neamț, județul Neamț

Satu-Mare​

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Dunării, nr. 9, Satu Mare, județul Satu Mare