Caută
Close this search box.

Obezitatea ar putea duce la apariția a mai mult de 700.000 de cazuri de cancer în următorii 20 de ani

Experții îndeamnă populația să renunțe la junk food și băuturi îndulcite ca urmare a studiului ce anunță că aproape trei din patru adulți din Marea Britanie vor fi supraponderali până în 2035.

Incidența în creștere a obezității în Marea Britanie este anunțată de anticiparea a mai mult de 700.000 de cazuri noi de cancer asociate cu excesul de greutate în următoarele două decenii, potrivit unui raport al grupurilor de educație pentru sănătate.

Grupurile, susținute de către bucătarul-șef transformat în militant pentru o alimentație sănătoasă, Jamie Oliver, subliniază prevalența excesului de greutate în rândul tinerilor și cer renunțarea la reclamele TV pentru junk food, precum și o taxă 20 de pence / litru pe băuturi îndulcite.

Raportul, intitulat „Înclinarea balanței: De ce prevenirea obezității are sens din punct de vedere economic”, estimează faptul că creșterea obezității ar determina într-adevăr apariția a milioane de noi cazuri de diabet de tip 2, boli coronariene și accidente vasculare cerebrale, precum și 700.000 de noi cazuri de cancer. Până în 2035 costurile combinate ale acestei epidemii de obezitate la NHS ar fi 2,5 miliarde £ pe an, o sumă mai mare decât toate fondurile deja cheltuite pe boli asociate cu obezitatea.

Autorii avertizează, însă, că micile schimbări ale stilului de viață ar putea aduce efecte semnificative. Doar o schimbare de 1% a proporției de persoane care este inclusă în categorii de greutate nesănătoase în fiecare an ar putea preveni mai mult de 64.000 de cazuri de cancer de-a lungul a 20 de ani, și ar putea aduce o economie de 300m £ în 2035 pentru NHS, au calculat aceștia.

Având în vedere accentul care se pune pe reducerea cantității de zahăr consumată de către copii și adolescenți, Cancer Research UK a declarat că dorește impunerea unui impozit pe litru de băuturi răcoritoare, precum și o interdicție privind reclamele TV pentru junk food înainte de ora 21.

Sursa: The Guardian

 

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba