Pentru prima dată, cercetătorii au descoperit că, de fapt, cancerul de prostată poate fi divizat în 5 subclase, ceea ce poate schimba felul în care a fost perceput în trecut, potrivit unui nou studiu.
Descoperirile, publicate în jurnalul EBioMedicine, pot prezenta importante implicații clinice pe viitor. Doctorii pot spera acum că vor identifica tipul de tumori prezente în organismul pacienților și vor putea preconiza dacă acestea se pot dezvolta și răspândi în mod agresiv. Aceste noi informații pot deschide calea spre mai multe tratamente personalizate ale cancerului.
În trecut, cancerul de prostată nu putea fi clasificat în mai multe subgrupuri. Din acest motiv, tratamentul acestei afecțiuni poate fi adesea necorespunzător din punct de vedere al eficacității sale, datorită gamei largi de reacții din partea pacienților.
Profesorul Malcolm Mason, de la Cercetarea Cancerului UK, descrie dificultățile cu care se confruntă în prescrierea tratamentului pentru cancerul de prostată. Acesta explică: „Provocarea cea mai mare în tratarea cancerului de prostată este că fie poate crește lent și să nu cauzeze probleme pacientului, fie se poate răspândi agresiv și să necesite un tratament urgent. Dar în momentul de față nu dispunem de o metodă fiabilă pentru a le deosebi.”
„Din această cauză este posibil ca unii pacienți să primească un tratament de care nu au nevoie, provocând efecte secundare nedorite, în timp ce alții necesită un tratament mai intens.”
Profesorul Mason precizează că aceste descoperiri pot reprezenta o adevărată inovație dacă aceleași rezultate pot fi obținute prin studii clinice de mare amploare. Acesta explică: „În cele din urmă, poate duce la elaborarea unor tratamente mult mai eficiente pentru pacienții care au nevoie de acestea, ajutând la salvarea mai multor vieți și la îmbunătățirea calității vieții pentru mii de bărbați ce prezintă cancer de prostată.”
Cancerul de prostată reprezintă cel mai frecvent tip de cancer ce nu este legat de cancerul de piele în rândul bărbaților din America și este a doua cauză a morții provocate de cancer în rândul pacienților de origine africano-americană, hispanică sau care prezintă culoarea pielii albă. Societatea Americană Oncologică prevede în jur de 220800 cazuri noi de cancer de prostată și 27540 de decese cauzate de această afecțiune în decursul acestui an.
Tratamentul poate fi elaborat pe baza unei tumori specifice
În 2010, cercetătorii au identificat cel puțin zece tipuri diferite ale cancerului de sân, fiecare cu propria semnătură genetică unică, folosind o abordare genomică integrată în stratificarea afecțiunii.
Datorită acestui studiu, oamenii de știință de la departamentul pentru Cercetarea Cancerului din cadrul Institutului Cambridge UK și spitalul Addenbrooke au demarat cercetările pentru a investiga dacă pot fi aplicate aceleași tehnici și în cazul cancerului de prostată.
Eșantionul de pacienți incluși în studiu cuprinde 259 bărbați, de la care s-au prelevat în scopul examinării atât mostre de țesut sănătos, cât și de țesut canceros. Cercetătorii au investigat dacă există anomalii ale cromozomilor și au evaluat activitatea a 100 de gene diferite responsabile cu dezvoltarea cancerului de prostată.
În urma studiului au fost identificate cinci tipuri distincte, fiecare cu o semnătură genetică caracteristică, într-un mod asemănător studiului pentru cancerului de sân din 2010.
Metoda utilizată în acest studiu s-a dovedit a fi mai eficientă în diagnosticarea celor mai agresive tipuri de cancer de prostată, spre deosebire de testul antigenului specific prostatic (PSA) și sistemul de stadializare Gleason.
Autorul studiului, Dr. Alastair Lamb, din cadrul departamentului pentru Cercetarea Cancerului de la Institutul Cambridge UK, speră ca aceste descoperiri pot fi extinse pentru a dezvolta un tratament cât mai eficace pentru această afecțiune.
„Următorul pas îl reprezintă confirmarea acestor rezultate în studii de mare amploare și detalierea până la forma moleculară a fiecărui tip de cancer de prostată specific. Prin efectuarea mai multor cercetări pentru a descoperi cum se manifestă aceste afecțiuni diferite, am putea să dezvoltăm niște metode mult mai eficiente pentru a trata pacienții ce suferă de cancer de prostată pe viitor, salvând cât mai multe vieți.”
Jurnalul „Medical News Today” a publicat recent rezultatele unui nou studiu, conform căruia managementul acestei afecțiuni pare să prezinte îmbunătățiri signifiante. Cadrele medicale recomandă o abordare expectativă vigilentă în detrimentul unui tratament mai agresiv, ca de exemplu intervențiile chirurgicale.
Deși cancerul de prostată a afectat până în prezent milioane de pacienți, tratamentul acestei boli este mai eficient ca oricând datorită noilor descoperiri. Conform Societății Americane Oncologice, din cele mai recente studii reiese că rata de supraviețuire relativă la 5 ani pentru fiecare stadiu al cancerului de prostată este de aproape 100%. Rata de supraviețuire relativă la 10 și 15 ani este de aproximativ 99%, respectiv 94%.
Sursa : medicalnewstoday.com