Brahiterapia în cancerele ginecologice

Atunci când auzim despre radioterapie ca tratament, acest lucru se referă de obicei la radioterapia externă, unde sursa de iradiere se găsește în afara pacientului (la distanță). Există însă și radioterapie internă, sora mai mică a acesteia, mai puțin cunoscută, unde sursa vine în contact cu tumora prin dispozitive plasate în cavitățile naturale ale organismului (endoluminală), în țesutul tumoral (interstițială) sau chiar în contact cu tumora (de contact).

Ce implică brahiterapia?

Pentru echipa medicală, acest lucru înseamnă stăpânirea unui limbaj diferit, abilități suplimentare, dar mai ales dotări suplimentare. Însă scopul acestui material este de a ilustra ce înseamnă acest tratament pentru pacient/ă.

Brahiterapia este o procedură minim-invazivă care, în funcție de localizarea tumorii, poate fi folosită pentru a înlocui radioterapia externă (ca alternativă) sau pentru a o completa (atunci când este necesară o doză mai mare de iradiere). Implică plasarea unor dispozitive în apropierea tumorii sau chiar în plină tumoră, care sunt de fapt niște tuneluri de acces pentru sursa radioactivă. Este capabilă să livreze o doză foarte mare de iradiere extrem de țintit, cu impact minim asupra organelor sănatoase din jur, în 1-4 ședințe. Brahiterapia modernă nu mai folosește semințe radioactive de iod care rămân în pacient (LDR, low-dose rate), ci o sursă retractabilă de iridiu (HDR, high-dose rate), astfel că pacientul NU este radioactiv. Aceasta poate fi folosită în tumori ginecologice, de prostată, sarcoame, tumori mamare, rectale, de canal anal, piele sau sferă ORL, primele două localizări fiind cele mai frecvente. Uneori brahiterapia poate fi cea mai bună opțiune de reiradiere (discuție care capătă diverse nuanțe în funcție de situație). Mai jos ne vom referi la brahiterapia pentru pacientele cu tumori ginecologice.

Echipa medicală în brahiterapia cancerelor ginecologice

Aceasta este formată din: medic radioterapeut cu experiență în brahiterapie, fizician medical, tehnicieni de radioterapie, asistentă de brahiterapie, medic anestezist, asistentă de anestezie. Deși este o procedură cu o latură chirurgicală, trebuie menționat că nu toate pacientele cu tumori ginecologice necesită anaglosedare, iar explicația stă în tipul de dispozitiv utilizat.

Care este procesul brahiterapiei?

Depinde de localizarea tumorii și dacă uterul este sau nu pe loc. Cea mai bună analogie este a uterului ca bec: partea de sticlă, corpul uterin, este locul unde apare cancerul de endometru, în timp ce partea de metal, colul uterin, este locul de origine al cancerului ce col uterin (cauzat de HPV). De localizarea tumorii depinde decizia de tratament, de indicație a brahiterapiei, tipul de dispozitiv necesar și nevoia de analgosedare. 

După ce pacienta a efectuat radiochimioterapia (externă), se preconizează patru ședințe de brahiterapie, câte două pe săptămână, de obicei la o zi distanță. Înainte de acest tratament se face controlul de anestezie, instructajul pacientei și se recoltează analize de laborator pentru a ne asigura că procedura poate fi efectuată fără risc semnificativ de sângerare sau infecție. Procedura începe dimineața, cu pacienta în poziție ginecologică, analgosedare, antibioprofilaxie și montarea aplicatorului (cu alte cuvinte a căilor de acces pentru sursa radioactivă de Iridiu192). Pacienta este transportată din camera de aplicație la computer tomograf, unde se scanează (simulează) cu aplicatorul deja montat în uter și unde se introduc și ajustează acele, cu ajutorul CT. Trebuie menționat că pentru fiecare procedură se face obligatoriu ghidaj imagistic, deoarece lucrurile pot varia de la o ședință la alta. În timp ce medicul desenează volumele țintă și organele care trebuie protejate (conturaj), ea revine în sala de tratment.

După finalizarea conturajului, fizicianul medical calculează (planning) locul și timpul de oprire al sursei de iradiere în căile de acces, astfel încât planul de iradiere să fie optim. După ce acesta este aprobat de către medic, tratamentul poate începe, având o durată medie de 10 min. Toți acești pași durează aproximativ 2 ore. Ulterior se îndepărtează aplicatorul, iar pacienta este mutată în camera de observație pentru minim 2 ore. Cele de mai sus pot fi sumarizate în videoclipul de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=yBIwE9Pfzno&t=6s.

Care sunt efectele adverse?

Acestea sunt minime. Sângerările sunt de obicei nesemnificative și oprite prin compresiune directă a focarului hemoragic, și apar ca urmare a utilizării acelor. Pot apărea de asemenea grețuri și amețeală ca urmare a analgosedării, dar acestea remit până când pacienta părăsește camera de observație.

Poate fi brahiterapia înlocuită cu o altă procedură?

Nu. Există diverse scenarii, diverse dispozitive, însă momentan nu există nicio altă formă de tratament dovedită științific ca fiind echivalentă brahiterapiei, care crește nu doar controlul local al bolii, ci și supraviețuirea pacientelor cu tumori ginecologice.

Există inovație în brahiterapie, sub forma introducerii brahiterapiei ghidate RMN și scurtării timpului global al procedurii (în special prin reducerea timpului alocat conturajului, folosind inteligență artificială), lucruri de care pacientele clinicii noastre vor beneficia în viitorul apropiat.

De ce să alegi Amethyst pentru brahiterapie?

Pentru aplicarea unor tratamente la standarde profesionale internaționale, bogată experiență în aplicarea brahiterapiei pentru aproape orice localizare, dar mai ales datorită disponibilității (reale) de ajutor reciproc pentru binele pacienților.

În clinica Amethyst Cluj au fost realizate în total 2164 de ședințe de brahiterapie, având 759 de pacienți.

 

  Dr. Daniela Urian

Dr. Tiberiu Popescu

Medic Specialist Radioterapie

Amethyst Cluj

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba