Tratamentul împotriva cancerului care reușește să treacă de bariera hemato-encefalică

Cercetătorii au reușit, pentru prima dată, să realizeze un medicament care tratează cancerul prin penetrarea barierei hemato-encefalice.

Cheia pentru depășirea ultimei baricade biochimice a corpului, bariera hemato-encefalică, un strat considerat, până în prezent ermetic, compus din de celule esențiale pentru păstrarea agenților patogeni și a toxinelor din sistem la distanță de sistemul nervos central, a fost în cele din urmă descoperită.

O echipă de la Centrul de Sănătate și Științe Sunnybrook din Toronto a injectat un drog chimioterapic împreună cu mici bule de gaze în sângele unui pacient, apoi au antrenat valuri de ultrasunete către craniu, determinând bulele să se extindă și să se contracte la o rată de aproximativ 200.000 de ori pe secundă, astfel încât să creeze găuri temporare în stratul de celule endoteliale aparținând barierei hemato-encefalice, a anunțat Fundația Focused Ultrasound în această săptămână (noiembrie 09).

„Deschiderea acestei bariere este, într-adevăr, de o importanță maximă. Aceasta este, probabil, limitarea majoră pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare pentru științele neurologice,” a declarat Bart De Strooper, codirector al Institutului Leuven pentru Neuroștiințe și Boli Nervoase din Belgia, pentru New Scientist.

Pacientul, în vârstă de 56 de ani, a suferit de pe urma unei tumori pe creier în ultimii opt ani. Chiar dacă boala sa a fost ținută sub control cu ​​diferite medicamente, la începutul acestui an tumora a început să crească. Tratamentul experimental a permis agentului de chimioterapie să fie transportat direct către tumoră.

O scanare MRI a confirmat faptul că tehnica utilizată a reușit deschiderea barierei hemato-encefalice, iar cercetătorii vor examina acum tumora lui Hall, care a fost îndepărtată chirurgical, a doua zi după tratament, pentru a determina cât de mult a reușit medicamentul să pătrundă în straturile acesteia. Hall a declarat pentru BBC News că este emoționată și entuziasmată în același timp, și că e bucuroasă „dacă poate să ajute în vreun fel.”

Tehnica pe bază de ultrasunete va fi testată în viitor pe un număr de 10 pacienți care au fost deja programați pentru operație pentru a elimina părți ale tumorilor aflate la nivelul creierului.

Pe termen mai lung, cercetătorii anticipează că strategia ar putea aduce mai multe beneficii pacienților cu tumori cerebrale.

„Depășirea acestei bariere deschide o nouă frontieră în tratarea bolilor care afectează creierul,” a declarat într-un comunicat de presă Neal Kassell, președinte al Fundației Ultrasound Focused.  Suntem încurajați de această extraordinară reușită să utilizăm terapia non-invazivă cu ultrasunete pentru dezvoltarea unor terapii care să se adreseze mai multor serii de boli ale creierului,” inclusiv Parkinson, Alzheimer, și unele boli psihice.

Sursa: The Scientist

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba