Cercetătorii au reușit să demonstreze că apetitul pentru zahăr și „comportamentul mezenchimal” rezultă din același mecanism. De asemenea, au arătat că intensitatea fenomenului influențează în mod semnificativ șansele de supraviețuire a pacienților. Aceasta descoperire deschide noi direcții potențiale pentru terapii viitoare.
Unele celulele canceroase sunt caracterizate atât prin aportul ridicat de zahăr cât și de o mare mobilitate. Cercetătorii de la EPFL arată că aceste două fenomene sunt legate.
Celulele canceroase sunt lacome. Se cunoaște de mult faptul că acestea monopolizează cantități mari de zahăr. Mai recent, a devenit clar că unele celule tumorale sunt, de asemenea, caracterizate printr-o serie de caracteristici cum ar fi mobilitatea sau improbabilitatea de a se conforma unui comportament ordonat. Cercetătorii numesc acest comportament „mezenchimal,” și bănuiesc că ajută la proliferarea metastazei.
La EPFL, echipa de cercetare Etienne Meylan a fost în măsură să demonstreze că cele două observații – apetitul pentru zahăr și comportamentul mezenchimal – rezultă din același mecanism, cel puțin atunci când este vorba despre cancerul pulmonar cu celule non-mici. De asemenea, au arătat că intensitatea fenomenului influențează în mod semnificativ șansele de supraviețuire a pacienților. Publicată în Cancer & Metabolism, aceasta descoperire deschide noi direcții potențiale pentru terapii viitoare.
Un mecanism util, pus în funcțiune de cancer
Comportamentul mezenchimal nu este, în sine, o anomalie. Pe parcursul dezvoltării embrionare, unele celule dobândesc aceste caracteristici. La adulți, câteva celule mențin această predispoziție. „Comportamentul mezenchimal este o caracteristică foarte utilă, dar este anormal reactivat în cancerul pulmonar cu celule non-mici, pe care l-am studiat”, spune Etienne Meylan.
Celulele canceroase mezenchimale studiate de către cercetători produc o proteină numită GLUT3. Aceasta din urmă servește funcției de capturare a glucozei pentru a activa diferite procese de creștere. Aceasta este proteina responsabilă pentru satisfacerea nevoilor de zahăr ale celulei.
Prin inducerea unui comportament artificial mezenchimal în celulele canceroase, cercetătorii au descoperit că celulele au produs spontan GLUT3. Această observație arată în mod clar în astfel de cazuri că poate funcționa același mecanism. „Această schimbare de la un comportament la altul, numit tranziție epitelial-mezenchimală, este un subiect de maximă actualitate. Am stabilit în mod clar o relație cauză-efect între această tranziție și consumul de glucoză al celulelor canceroase”, explică Mark Masin, autorul și doctorand la EPFL.
Un studiu de caz confirmă rezultatele
Celulele tumorale pulmonare produc pe scară largă cantități variabile de GLUT3. Acest lucru se datorează faptului că gena este ea însăși reglementată de un element numit ZEB1, iar cantitatea de acesta din urmă este o funcție determinată de mai multe cauze.
Aceste variații ale cantităților de GLUT3 par a fi un indicator puternic de agresivitate a tumorii. Prin analizarea datelor provenite de la 450 de pacienți cu cancer pulmonar cu celule non-mici metastatice, cercetătorii au reușit să demonstreze că o cantitate mai mare de GLUT3, reduce șansele de supraviețuire.
Pacienții au fost diagnosticați relativ devreme și au fost urmăriți pe o perioadă de mai mulți ani. În funcție de cantitățile mai mari sau mici de GLUT3 pe care le-au produs, ratele lor de supraviețuire în șapte ani s-au îmbunătățit cu aproape 20%. „Datele noastre nu ne permit să tragem concluzia că mecanismul promovează metastaza, dar întărește această ipoteză”, spune Mark Masin.
Descoperirea identifică o direcție potențială pentru medicamentele viitoare. Etienne Meylan imaginează, de exemplu, o moleculă toxică, care ar putea fi încorporată în mod specific în GLUT3 pentru a distruge celula din interior. „Protejați de bariera hematoencefalică, neuronii care produc, de asemenea, GLUT3 nu vor fi afectați”, spune cercetătorul.
Sursa: Science Daily
