Un diagnostic oncologic, de cele mai multe ori, ne determină să conștientizăm că e nevoie să începem să ne punem propria persoană pe primul loc. Ada Deppner, fostă pacientă Amethyst, reprezintă un model în acest sens.
Parcursul său oncologic a început cu dorința de a renunța la luptă, dar a continuat cu optimism, curaj și prețuire față de propria persoană. Ada a învins lupta împotriva cancerului, iar acum este pregătită să inspire și alte femei care trec prin același diagnostic.
Cum era viața dumneavoastră înainte de primirea diagnosticului oncologic?
Viața mea înainte de 44 de ani, înainte de primirea diagnosticului oncologic, era una obișnuită, marcată de muncă în principal. Îi puneam întotdeauna pe primul plan pe cei din jur, îmi doream să îi ajut pe ceilalți, persoana mea fiind pe ultimul loc. Din copilărie am fost protejată și iubită de părinți, bunici, de celelalte persoane din jurul meu, comportamentul meu fiind unul apreciat. Școala și pregătirea mea profesională au fost preocuparea mea din copilărie, liceu, facultate și mai apoi profesie. Întotdeauna am iubit copiii și munca cu aceștia, profesia mea fiind cea care îmi aducea satisfacții. Familia, ulterior fiul meu, au devenit prioritatea mea, alături de profesie și copiii mei de la școală.
Au apărut, în urmă cu 10 ani (5 înainte de diagnostic) un șir de probleme, în special medicale ale mamei (aceasta decedând), apoi ale tatăl meu și multe altele. Într-un fel, universul meu s-a tulburat, rămânând doar cu fiul meu și cufundându-mă și mai mult în muncă. Nu știam să spun nu și astfel încet încet stresul și oboseala și-au spus cuvântul asupra sănătății mele fizice.
Cum ați aflat că aveți cancer și cum ați gestionat vestea?
În copilărie și adolescență, dorința mea a fost să devin neurochirurg, medicina fiind dintotdeauna o pasiune. Pe parcurs, viața m-a dus pe un alt drum din punct de vedere al profesiei, dar pasiunea a rămas. Mama și toate mătușile mele au avut un diagnostic de cancer, iar astfel șansele de a dezvolta și eu această boală, din punct de vedere genetic, erau foarte mari. Am simțit că ceva nu era în regulă cu sănătatea mea fizică și am început câteva investigații, mai ales că slăbisem aproximativ 10 kilograme, ceea ce până atunci, indiferent de regimul pe care îl țineam anterior, nu s-a întâmplat. În urma rezultatelor analizelor, inclusiv a biopsiei și RMN-ului, s-a confirmat ceea ce simțeam.
A urmat o perioadă, scurtă ce-i drept, de câteva zile, în care mi-am spus că nu voi face nimic. Acesta a fost primul gând, să nu spun și să nu fac nimic legat de diagnostic, în special datorită perioadei când mama s-a luptat cu cancerul și am simțit că nu pot să am încredere în nimeni.
După câteva zile (4-5 zile), căutând informații medicale, am descoperit din întâmplare un site al centrului Amethyst. Am citit tot ce se poate despre medici, condiții, dotări, proceduri, am completat aproape fără să-mi dau seama formularul de contact (duminică seara) și am uitat de el. A doua zi am fost sunată și am programat o vizită pentru un consult la un medic oncolog din cadrul clinicii Amethyst Cluj.
Cum a schimbat diagnosticul oncologic modul în care priviți acum viața?
Înainte de a primi diagnosticul oncologic, simțeam o oboseală imensă, aveam nevoie de o perioadă de pauză, de timp pentru mine și nu știam cum sau ce să fac. Apoi, am primit diagnosticul oncologic. După acele momente de șoc am luat încercarea aceasta de luptă cu boala ca un semn că ceva trebuie schimbat. În urma vizitei la clinica Amethyst, aceasta a devenit foarte repede un refugiu, un loc în care, în ciuda radioterapiei, a ședințelor de chimioterapie, a ceea ce simțem uneori fizic, a fost un loc liniștit, în care la fiecare pas simțeai bunătatea, umanitatea, dorința întregului personal de acolo, începând cu fetele de la recepție, cu asistentele, medicii, draga mea Oana, psihologul special îndrăgit de toți pacienții, persoana mea de suflet, capabilă de a-ți crea o stare emoțională pozitivă. Niciodată nu m-am simțit ca o povară pentru ei. Profesionalismul și faptul că sunt oameni a contat foarte mult pentru mine, cât și pentru toți pacienții, cu siguranță.
Odată cu trecerea mea prin această luptă, am învățat și mi-am restructurat, reorganizat prioritățile, am învățat să spun nu, să mă pun pe mine pe prim plan, fără a fi o dovadă de egoism. Am învățat să mă bucur de fiecare lucru mărunt, de cea mai mică reușită, am învățat să prețuiesc mai mult viața, sănătatea, pe cei dragi care au fost și sunt alături de mine la bine și la greu .
Cum este să fii mamă și pacient oncologic în același timp?
Pentru mine, faptul că am fost pacient oncologic și mamă a fiului meu de 18 ani a fost, să spunem, o binecuvântare. Fiul meu era în clasa a 12-a. În octombrie am aflat diagnosticul și faptul că am putut fi alături de el acasă, punând nevoile lui și ale mele pe primul loc, a făcut din această perioadă una magică. Mi-a dat putere, deoarece el era alături de mine, eu îl încurajam și îi demonstram că îmi va fi bine, că voi fi bine. Ne-a fost benefic amândurora.
Dimineața mergeam amândoi, el la liceu, eu spre Amethyst, iar după chimioterapie sau brahiterapie, el venea după mine și ne întorceam acasă împreună. Puținii mei prieteni adevărați au fost cu mine și m-au susținut moral, fără a insista sau a-mi acorda ajutor forțat (cu cele mai bune intenții) fără a-l solicita. În lupta mea cu cancerul am fost norocoasă, deoarece nu am avut perioade foarte grele tot timpul și datorită profesionalismului, a schemei impecabile de tratament. Rezultatele au fost cele așteptate și pot spune cu încredere că am învins cancerul.
Contează enorm să te poți baza pe tine, pe cei din jur și să aplici indicațiile medicului, să ai sprijin moral din partea familiei sau a prietenilor.
Dacă ați avea ocazia să vorbiți cu o femeie diagnosticată cu cancer, ce i-ați spune pentru a o încuraja?
Cu tot dragul și cu inima deschisă aș fi alături de orice persoană diagnosticată cu cancer și aș încerca, prin orice mijloace aș putea, să o ajut.
În primul rând i-aș spune să-și acorde câteva momente în care să își permită să nu simtă nimic, să nu se gândească la nimic pentru câteva zile (1-2), nu mai multe, și apoi să apeleze la profesioniștii din cadrul clinicii Amethyst – diamantul sufletului – și cu toată încrederea să asculte și să urmeze întocmai sfaturile lor.
Apoi, i-aș spune că orice obstacol pe care îl întinde viața este un pas spre a ne cunoaște pe noi. Să nu se întrebe “de ce eu?” – pentru că nu este o întrebare care își va găsi răspunsul, și nu trebuie să ne-o adresăm. Oricine, oricând, la orice vârstă sau orice statut social, poate să primească acest diagnostic. Nu este un lucru pe care îl alegem, nu este o pedeapsă pentru ceva în niciun caz. S-a întâmplat și trebuie să facem totul pentru a ieși învingători.
I-aș mai spune și să asculte de propriul corp, să acționeze și să ceară ajutorul medical pentru ca rezultatele și victoria să fie cât mai rapidă. Să aprecieze, să ceară dacă simte nevoia, ajutorul celor apropiați, să le permită să fie alături de ea .
Luptând, va învinge. Să învețe din această luptă, să schimbe dacă e ceva de schimbat și să prețuiască viața.
Acum că ați reușit să ieșiți triumfătoare din lupta cu cancerul, ce vă face să fiți recunoscătoare în fiecare zi?
Sunt recunoscătoare pentru viață, sunt recunoscătoare pentru această luptă care m-a făcut să îmi apreciez mai mult viața, pe mine, alegerile pe care le fac zi de zi, să nu mai permit celorlalți să profite de mine, să ajut când și cum pot, să spun nu dacă situația o cere, să nu îmi mai asum și să fac lucruri care nu-mi sunt atribuite mie.
Sunt recunoscătoare pentru fiul meu, pentru prietenele mele, pentru Amethyst, pentru doamna psiholog Oana Hetea, pentru persoanele minunate întâlnite și pe care le revăd cu mult drag de fiecare dată când trec pragul clinicii pentru control sau pentru întâlniri, pentru copiii mei de la școală, pentru că sunt.
În fiecare dimineața e o nouă zi. Am învățat să fac planuri pentru fiecare zi și să mă bucur de tot. Mă simt binecuvântă. Iar acum, la 5 ani de la momentul inițial al luptei cu cancerul, mulțumesc pentru că am învățat să am mai multă grijă de mine, să nu mai accept răutatea sau negativitatea din jur. Avem o singură viață de trăit și trebuie să o trăim cât mai frumos, să fim mai buni cu noi, cu cei din jur, să ne iubim și să avem încredere în noi, fiind convinsă că cineva acolo sus are grijă de noi , iar orice greutate sau luptă este pentru a ne îndrepta spre drumul nostru.
