Cancerul de piele este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere și reprezintă o creștere necontrolată a celulelor anormale din piele. Cele mai frecvent întâlnite forme de cancer de piele sunt: carcinomul bazocelular, carcinomul scuamocelular si melanomul. Există și forme de cancere rare cum ar fi: sarcomul Kaposi, carcinomul cu celule Merkel, limfomul cu localizare cutanată, cancerul glandelor sebacee.
Cancerul de piele poate prezenta o varietate de simptome, iar acestea variază în funcție de tipul specific de cancer de piele. Carcinomul bazocelular se prezintă ca un nodul perlat alb-roz care în timp poate ulcera și sângera foarte ușor. Acesta apare adesea ca o rană care nu se vindecă. În schimb, carcinomul scuamocelular apare de obicei sub forma unei umflături mici, solzoase și creste treptat până când seamănă cu un ulcer sau cu un „neg”.
Melanomul se dezvoltă cel mai frecvent la nivelul nevilor pigmentari (alunițe) existenți pe corp, dar pot apărea și brusc ca o pată întunecată pe piele, care arată diferit de restul. Pentru a diferenția un nev pigmentar normal de unul suspect de malignitate, s-a dezvoltat regula ABCDE-ului:
– A- asimetrie;
– B- borduri/margini neregulate;
– C- culoare neomogenă;
– D- diametru; leziuni cu dimensiuni mari (mai mult de 6 mm) sau care au o creştere importantă în mărime;
– E- evoluție în timp a dimensiunii sau culorii.
Cancerul de piele este cauzat de o combinație de factori genetici și de mediu, cei mai importanți fiind:
• Expunerea la radiații ultraviolete (UV)
– Expunerea prelungită și repetată la razele solare UV este principalul factor de risc pentru toate tipurile de cancer de piele, în special cele UVA;
– Utilizarea lămpilor solare și a paturilor de bronzat artificiale crește semnificativ riscul de cancer de piele, în special melanom.
• Factorii genetici
– Istoricul familial: persoanele cu membrii ai familiei care au avut cancer de piele au un risc crescut de a dezvolta și ele această afecțiune;
– Mutațiile genetice: anumite mutații genetice ereditare cresc riscul de melanom, cum ar fi mutațiile în genele CDKN2A și CDK4.
• Tenul deschis
– Persoanele cu pielea deschisă, păr roșcat sau blond și ochii de culoare deschisă au un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele, deoarece au mai puțină melanină, pigment care protejează pielea de radiațiile UV.
• Istoricul personal de cancer de piele
– Persoanele care au avut anterior un cancer de piele au un risc crescut de a dezvolta noi tumori cutanate.
• Imunosupresie
– Persoanele cu sistemul imunitar slăbit, inclusiv cele care iau medicamente imunosupresoare (de exemplu, după un transplant de organ) sau care au HIV/SIDA, au un risc crescut de cancer de piele.
• Expunerea la substanțe chimice carcinogene
– Expunerea la arsenic, hidrocarburi din gudron, uleiuri și funingine poate crește riscul de cancer de piele.
• Leziuni cutanate și inflamații cornice
– Zonele de piele care au fost afectate de arsuri, cicatrici, ulcere cronice sau inflamații pot fi mai susceptibile de a dezvolta cancer de piele.
Tratamentul cancerului de piele depinde de: tipul histopatologic, localizarea tumorii primare, stadiul bolii și starea generală a pacientului. Chirurgia este principala metodă de tratament în majoritatea cancerelor pielii. Există cazuri în care este nevoie de mai multe metode de tratament cu ar fi: chimioterapie, imunoterapie sau radioterapie.
Radioterapia pentru cancerul de piele implică utilizarea diferitelor tehnici pentru a administra doza de radiații direct către tumoră, minimizând în același timp daunele la țesuturile sănătoase din jur. Principalele tehnici de radioterapie utilizate în tratamentul cancerului de piele sunt:
• Radioterapie cu ortovoltaj
– Utilizează radiații ionizante cu energie scăzută (200-500 kV) pentru a trata cancerele tegumentare superficiale sau aflate la o profunzime mai mica de 20 mm;
• Radioterapia cu fascicul de electroni
– Este furnizată printr-un accelerator liniar (LINAC) la energii de 6–20 MeV și poate trata leziuni superficiale, cu o adâncime terapeutică de până la 5 cm.Această metodă este utilă în tratarea câmpurilor relativ mari și a leziunilor mai adânci de 1 cm fără a compromite țesuturile superficiale.
• Radioterapia cu fascicul de fotoni
– Aceasta este furnizată printr-un LINAC la energii de 6-18 MV. Aceasta este metoda preferată pentru tratamentul tumorilor cu o componentă adâncă sau în apropierea structurilor critice.
• Radioterapia cu protoni
– Utilizează protoni care au avantajul de a livra energia maximă direct la tumoră, cu o reducere semnificativă a radiației în țesuturile sănătoase din jur. Este potrivită pentru leziuni situate în zone sensibile, apropiate de structuri critice și în special în cazul reiradierii.
• Brahiterapia
– Se efectuează în cea mai mare parte cu catetere interstițiale sau prin matrițe de suprafață personalizate și o sursă radioactivă. Această metodă este utilă pentru leziuni cu geometrie complexă, unde terapia cu fascicul extern poate duce la o distribuție neomogenă a dozei sau în apropierea structurilor critice; această metodă poate fi, de asemenea, utilizată după eșecul radioterapiei convenționale datorită capacității de a furniza doze mari pe fracție cu daune colaterale reduse.
Radioterapia este o opțiune de tratament esențială și eficientă pentru cancerul de piele, iar alegerea tehnicii adecvate depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul și stadiul cancerului, localizarea acestuia și starea generală de sănătate a pacientului. Decizia privind utilizarea unei anumite tehnici de radioterapie este făcută de o echipă multidisciplinară de medici pentru a personaliza tratamentul pentru fiecare pacient.
