Conceptul de cancer de sân presupune aducerea laolaltă a mai multor tipuri de malignități cu punct de plecare glanda mamară. Această categorie este foarte heterogenă și permite subclasificări în funcție de prezența sau absența receptorilor hormonali și a genei Her2.
Absența receptorilor hormonali de estrogen și progesteron precum și absența expresiei genei Her2 definește grupul de tumori triplu negative. În procent de 15-18% acest subgrup reprezintă pacientele cu evoluția cea mai puțin favorabilă. De obicei indicele mitotic ki67 este mare la aceste paciente (procentul de celule tumorale aflate în diviziune)
Carcinoamele mamare triplu negative sunt mai agresive decât celelelalte forme de cancer de sân și probabilitatea de recidivă a acestora este mai mare.
În cazul acestor cancere, hormonoterapia sau terapie țintită anti Her este ineficientă. Chimioterapia este singurul tratament posibil. De obicei chimioterapie se face înainte de intervenția chirurgicală și scopul este acela de a scădea dimensiunile tumorii, invazia ganglionară axilară și încărcătura tumorală.
Agresivitatea lor le face o tintă importantă pentru schemele de chimioterapie și în acest moment standardul terapeutic îl reprezintă schemele de tratament “dose dense” cu chimioterapia administrată la 14 în loc de 21 de zile cu factori de creștere asociați pentru a accelera recuperarea hematologică a pacientei.
Șansele de răspuns complet patologic în acest caz depășesc 50%. Răspunsul patologic îl reprezintă lipsa elementelor tumorale viabile în piesa chirurgicală.
O altă particularitate a acestor tumori este componenta genetică, respective mutațiile BRCA1 și 2 cel mai adesea. Conform ghidurilor terapeutice în vigoare, pacientele cu carcinom mamar triplu negative trebuie evaluate din punct de vedere genetic pentru potențiale mutații. Identificarea acestor mutații obligă la un act chirurgical mai extins și obligă la extinderea testărilor în familia pacientei pentru a identifica femeile la risc de cancer de sân și/sau ovar. De asemena existența mutațiilor este asociată cu un risc mai mare de cancer pancreatic și, în cazul bărbaților risc mai mare de cancer prostatic
Acest tip de patologie este singura categorie de cancere de sân în care imunoterapia și-a găsit utilitate. În acest moment exista un inhibitor de PDL1 aprobat în linia I metastatică asociat chimioterapiei. Ultimii ani au adus dovezi ale utilității acestor inhibitori de checkpointuri în terapie neoadjuvanta. Utilizarea lor alături de chimioterapia mai sus menționată crește probabilitatea de răspuns complet patologic.
În acest moment în lume sunt mai multe studii care propun identificarea mai multor ținte terapeutice în cazul acestui grup de paciente.
La Amethyst Cluj se așteaptă în acest moment începerea unui studiu clinic (MO39874) care să permită administrarea atezolizumabului în cazul pacientelor cu cancer de sân triplu negative metastatic. Acest medicament nu este încă rambursat în Romania în această indicație.