Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Oncologică Ontario (OICR) și de la UHN au identificat un nou test pe bază de ADN care ar putea fi folosit în previzionare mai exactă a modului în care pacienții ce suferă de cancer de prostată vor răspunde la tratament, dar și pentru a preveni recidiva acestuia.
Studiul a fost condus în colaborare cu Dr Rob Bistrow, un cercetător, dar și un om de știință de la Centru Oncologic Principesa Margareta și în colaborare cu Dr Paul Boutros, un investigator principal la OICR. Descoperirile lor au fost publicate online, în revista Lancet Oncology.
„Cancerul de prostată este tipul cel mai frecvent de cancer în rândul bărbaților canadieni, fiind întâlnit la unul din șapte bărbați. Instrumentele actuale utilizate pentru a stabili tratamentul optim pentru fiecare pacient în parte sunt imprecise.”, a declarat Dr. Tom Hudson, președintele și directorul științific al OICR. „Acest test este un instrument nou și promițător, care va genera detalii mai exacte despre modul în care tumorile vor răspunde la tratament, oferind opțiuni de tratament mult mai bine direcționate și nișate pentru pacienți.”
Între 30% și 50% dintre pacienții cu cancer de prostată tratați cu radioterapie cu imagini ghidate sau cu prostatectomie radicală (îndepărtarea prostatei) sunt predispuși unei recurențe a cancerului. Acești pacienți necesită un tratament mai agresiv, cum ar fi chimioterapia sau terapia hormonală. Prin identificarea acestor boli ale pacienților de la început și tratarea lor mai agresivă din prima zi, medicii speră în prevenirea recidivei. Pacienții care sunt feriți de recidivă pot, de asemenea, să se ferească de tratamentul tradițional și de efectele sale secundare.
Testul constă într-o biopsie simplă de efectuat la pacienți înainte de începerea tratamentului. Biopsia este analizată din două perspective: din cea a genelor de cancer de prostată care sunt activate și din prisma oxigenului din țesut. Studiul a arătat că aceste caracteristici combinate cu reapariția cancerului pot avea o rată de precizie cu un nivel de exactitate de 80%. Aceasta este prima descoperire genomică care a fost legată de conținutul oxigenului în previzionarea rezultatelor unui pacient.”
„Totodată, acesta este primul test de acest gen care nu necesită intervenție chirurgicală pentru a decide dacă este necesară terapia suplimentară.”, a declarat dr Boutros. “Din punctul de vedere al pacientului nu este nevoie decât de o biopsie. Informațiile furnizate de acest test ar putea fi comunicate pacientului pentru a lua o decizie mai bună despre propria stare de sănătate. În prezent, există o dilemă reală în identificarea pacienților care ar putea beneficia de un tratament agresiv, dar și pe cei cărora nu le este necesar – acest test va oferi informații mult mai precise, permițând o îmbunătățire a tratamentului.”
Testul se află acum în stadiul de analiză suplimentară care va fi efectuată în următorii câțiva ani. Cercetătorii estimează că tratamentul ar putea fi dat spre folosință în doi, maxim cinci ani.
Sursă: www.news-medical.net