În prima jumătate a secolului al-XX-lea, radioterapia era utilizată pentru a ameliora simptomele pacienților, datorate în special limitărilor tehnice și se credea că boala este incurabilă. În timpul conferinței de la Paris din anul 1965, cercetătorii au demonstrat că este posibilă inclusiv vindecarea folosind terapia cu radiații. Aceștia s-au înțeles asupra unui sistem de clasificare folosind observațiile privind modul de răspândire și noi forme de imagistică, ca de exemplu limfangiografia. Acest sistem face deosebirea între cei care prezintă o tumoră localizată ce poate fi tratată prin radioterapia ganglionilor afectați și a regiunilor nodale învecinate unde s-a manifestat afecțiunea și formele mai avansate ale bolii ce vor necesita chimioterapia ca ultimă variantă de tratament. La începutul anilor ‘60, schemele de chimioterapie erau folosite în scop curativ la pacienții aflați într-un stadiu avansat al bolii. În deceniile ce au urmat, îmbinarea radioterapiei și a chimioterapiei de ultimă oră a fost evaluată, în mod progresist, într-o serie de studii.
Două linii directoare pornind de la Grupul Internațional de Radioterapie Oncologică a Limfomului (ILROG) analizează principiile privind terenul propice și dozajul. Medicul Joachim Yahalom răspunde provocărilor tehnice ale simulării, delimitarea ariei și planul de tratament aplicat organelor ce dezvoltă cel mai frecvent limfoame extranodale, reprezentând aproximativ o treime din toate tipurile de limfoame non-Hodgkin. Lena Specht, doctor în medicină, conturează recomandările despre livrarea radioterapiei în tratamentul limfoamelor cutanate primare, ce necesită o abordare diferită față de tratamentul limfoamelor sistemice sau nodale.
Două studii s-au focalizat asupra utilizării rituximab-ului, folosit în afecțiunile ce prezintă un număr crescut de celule B, incluzând și limfomul. Medicul Susan M. Hiniker a studiat rezultatele obținute în urma monitorizării pacienților cu limfom difuz cu celule B mari într-un stadiu avansat ce au fost tratați prin chimioterapie cu sau fără administrarea rituximab-ului, radioterapie sau terapie combinată. S-a descoperit că utilizarea tomografiei cu emisie de pozitroni pentru monitorizarea bolnavilor în urma tratamentului nu se asociază cu o creștere a ratei de supraviețuire și se sugerează limitarea monitorizării în rândul populației.
Un studiu condus de medicul Naresh Jegadeesh se bazează pe identificarea factorilor de risc ai recurenței locale pentru a identifica pacienții cu limfom difuz cu celule B în stadiul III sau IV tratați doar cu rituximab ce pot beneficia de radioterapie. Autorii studiului au concluzionat că pacienții aflați în stadiul III sau cu o tumoră ≥ 5 cm prezintă un risc mai ridicat al recurenței locale și pot primi radioterapie consolidată urmată de chimio și imunoterapie.
Într-un alt studiu, medicul Jeanny Kwon cercetează rolul asocierii radioterapiei chimioterapiei de tipul R-CHOP (rituximab, ciclofosfamide, doxorubicin, vincristin și prednison) asupra pacienților cu limfom difuz cu celule B mari într-un stadiu avansat. Radioterapia poate reduce toxicitatea prin utilizarea unei doze scăzute de radiații. Autorii studiului au analizat rata supraviețuirii fără progresia bolii și supraviețuirea globală a pacienților tratați exclusiv prin intermediul terapiei R-CHOP comparată cu a pacienților tratați cu R-CHOP urmată de radioterapie. Rezultatul studiului demonstrează că asocierea terapiei cu radiații și a chimioterapiei R-CHOP imbunătățește supraviețuirea globală, dar și împiedică progresia bolii.
Chelsea C. Pinnix, doctor în medicină a evaluat factorii de risc ai pneumoniei de iradiere (afecțiune a plamânilor indusă de radiații) la pacienții cu limfom Hodgkin și non-Hodgkin, ce sunt tratați prin Radioterapie cu Intensitate Modulată (IMRT) în dreptul regiunii toracice. Rezultatele demonstrează că pacienții care au primit chimioterapie asociată IMRT în ultima instanță, în cazul recidivelor sau afecțiunilor refractare, prezentau cel mai mare risc pentru pneumonia de iradiere. Doze scăzute ale radiației aplicate unui volum crescut al cutiei toracice reprezintă de asemenea un factor de risc.
Sursa : news-medical.net
