Caută
Close this search box.

4.125 pacienți oncologici au fost tratați în 2014 în rețeaua europeană de tratare a cancerului, Amethyst Radiotherapy. 30% dintre ei au fost tratați în România

Peste 4.000 de pacienți oncologici au fost tratați în cele 6 centre din Europa ale Amethyst Radiotherapy. Dintre aceștia, 30% au fost pacienți români tratați în principal în centrul din Otopeni și, începând cu luna octombrie și în centrul din Cluj.

Deschisă în 2012, în România, Amethyst Radiotherapy s-a dezvoltat rapid, devenind în 2 ani cea mai extinsă rețea pan-europeană de centre dedicate tratamentului cancerului prin radioterapie. În prezent rețeaua Amethyst are 6 clinici deschise în 4 țări, cumulând un număr de 10 acceleratoare liniare și 4 echipamente de brahiterapie.

La nivel european, printre cele mai frecvente tipuri de cancer tratate în cadrul Amethyst Radiotherapy se numără cancerul de sân, urmat de cel de prostată și plămâni. În România, la acestea se adaugă tumorile la nivelul colului uterin și ORL. Dacă în Europa mai mult de 60% din pacienții oncologici sunt tratați prin radioterapie, în România procentul acestora este de doar 25%.

Cancerul rămâne în țara noastră una dintre cele mai importante cauze ale mortalității, mai mult de 20% din totalul deceselor fiind cauzate de această boală. Deși tratamentul modern este disponibil în România, la prețuri mult mai mici decât în străinătate, lipsa unui comportament preventiv (screening periodic) este unul din factorii ce conduc la depistarea cancerului în stadii extrem de avansate, ceea ce reduce șansele de vindecare completă. “Doar 25% dintre pacienții oncologici români accesează la timp tratamentul de radioterapie modernă care le-ar putea salva viețile”, a spus profesor dr. Christian CHIRICUȚĂ, directorul medical al Amethyst Radiotherapy Romania.

“Avem în clinicile noastre din Romania oncologi și radioterapeuți experimentați în cele mai moderne tehnici de tratament, dar și specialiști în nutriție și psihologie, împreună cu care oferim pacienților nu doar tratamente foarte precise și eficiente, dar și suportul necesar depășirii greutăților psihologice prin care aceștia și familiile lor trec.” a continuat profesorul dr. Christian CHIRICUȚĂ.
Vârsta preponderentă a bolnavilor este de peste 55 de ani (58%), urmată de pacienți cu vârste cuprinse între 30 – 55 de ani, în procent de 34%. Aproximativ 52% dintre pacienții tratați în 2014 au fost femei, restul de 48% fiind reprezentat de bărbați.

Pacienții beneficiază de un plan complet de tratament prin radioterapie, care include consulturile medicale pre și intra-terapeutice, analiza dosarului medical, stabilirea strategiei de tratament în comisia oncologică, efectuarea CT-ului de planning, conturarea organelor de risc și volumul tumoral, stabilirea obiectivelor și a restrictiilor de doză, efectuarea calculului dozimetric și verificarea dozimetrică, ședințele de iradiere, asigurarea și controlul calității.

Amethyst – Radiotherapy oferă pacienților bolnavi de cancer din Europa tratamente complexe și complete de radioterapie de tip IMRT – VMAT – una dintre cele mai precise și rapide tehnici de radioterapie. Conceptul de tratament al rețelei europene se bazează pe asigurarea tratamentului optim pentru pacienți prin abordarea multidisciplinară a cazurilor oncologice în “Tumor Board”, prin construirea și perfecționarea unor echipe medicale de profesioniști talentați și prin parteneriate medicale cu institute oncologice și organizații renumite la nivel național și internațional.

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba