Cancerul de prostată este printre cele mai frecvente cancere diagnosticate în țările dezvoltate.
După prostatectomia radicală, pacienții cu factori de risc ridicat, cum ar fi extensia prostatică extracapsulară, margini pozitive, implicarea veziculelor seminale, scor Gleason ridicat și antigen specific prostatic (PSA) detectabil, au un risc de 40–70% să dezvolte eșec biochimic (creșterea PSA-ului) la un moment dat. Aproximativ două treimi dintre bărbații cu recidivă biochimică vor dezvolta boală metastatică dacă nu sunt tratați.
Radioterapia la nivelul lojei prostatei a fost utilizată atât în regim adjuvant (ART) cât și în cel de salvare (SRT). Care dintre cele două strategii este mai bună rămâne o zonă de controversă.
RADIOTERAPIA ADJUVANTĂ (IMEDIAT DUPĂ CHIRURGIE)
Argumentul pentru radioterapia adjuvanta se bazează pe presupunerea că unii pacienți pot avea boală locală reziduală cu un fenotip potențial letal după intervenția chirurgicală și că administrarea terapiei locale secundare poate întrerupe istoria naturală a bolii și poate preveni progresia către boală sistemică.
Studiile clinice prospective, randomizate, au arătat că radioterapia adjuvanta a fost asociată cu un risc redus de recidivă la pacienții cu risc (adică margini chirurgicale pozitive, boala extraprostatică, scor Gleason ≥ 8). Studiile au inclus împreună peste 1100 de pacienți și au avut o urmărire îndelungată care permite unele concluzii: reducerea cu aproximativ 20% a riscului de recădere a PSA comparativ cu pacienții la care nu s-a administrat niciun tratament.
Radiația adjuvantă poate fi administrată bărbaților cu persistență a PSA (eșecul de a scădea la niveluri nedetectabile) sau cu caracteristici patologice adverse (margini pozitive, invazie a veziculelor seminale, extensie extracapsulară) care nu prezintă metastaze ganglionare. Marginile chirurgicale pozitive sunt nefavorabile, mai ales dacă sunt difuze (implicarea marginii >10 mm sau >3 locuri) sau asociate cu persistența PSA-ului.
RADIOTERAPIA DE SALVARE
Radioterapia de salvare este susținută de unii clinicieni pe baza argumentului că un PSA crescut în cadrul postoperator sau o creștere întârziată a PSA este cauzată, cel puțin la unii pacienți, de persistența bolii locale. Cu toate acestea, în timp ce boala este localizată în patul chirurgical și se poate vindeca cu SRT, prezența bolii metastatice oculte nu poate fi exclusă. Cu siguranță, factorii de prognostic adversi , cum ar fi efracția extracapsulară, marginile pozitive și invazia veziculelor seminale, susțin conceptul de tumoră reziduală locală și, prin urmare, utilizarea tratamentului de salvare.
Probabilitatea de succes a SRT este condiționată de mai mulți factori de risc, printre care valorile PSA pre-SRT, fiind dovedit ca o creștere de 0,1 ng/ml, este urmată de o pierdere de 2,6% a supraviețuirii fără progresie biochimică. O administrare foarte precoce a SRT (PSA <0,2 ng/ml) pare a fi mai eficientă decât SRT precoce (eSRT) (0,2 ng/ml < PSA <0,5 ng/ml) sau SRT tardivă (PSA <0,5-1 ng/ml) ml).
Studiile recente care au comparat radioterapia adjuvantă vs radioterapia de salvare la pacienții cu factori de risc nu au dovedit o superioritate a uneia dintre abordări.
Radioterapia postoperatorie reprezintă o opțiune într-un cadru multimodal pentru a reduce riscul de apariție a metastazelor la distanță. Astfel că abordarea corectă trebuie să ia in calcul o multitudine de factori și este recomandat ca deciziile terapeutice să fie luate în cadrul comisiilor multidisciplinare.
Dr. Ovidiu Bunta
Medic Specialist Radioterapie
Amethyst Radioterapie Timișoara
