Radioterapia
Radioterapia presupune utilizarea de raze X cu o intensitate a energiei ridicată, sau a altor particule necesare în procesul de distrugere a celulelor canceroase. Un medic specilizat în radioterapie, poartă denumirea de medic oncolog radioterapeut.
Pentru acest tip de cancer, radioterapia este cea mai des utilizată în combinaţie alături de intervenţiile chirurgicale, administrată fie înainte, fie după operaţie. Aceasta poate fi prescrisă împreună cu chimioterapia. Pentru anumite tipuri de tumori de la nivelul cavităţii nazale sau a sinusurilor paranazale, radioterapia poate fi principalul tratament. Aceasta reprezintă, de asemenea, şi o opţiune bună de luat în considerare în cazul în care o persoană nu poate suferi o intervenţie chirurgicală sau decide să nu apeleze la chirurgie.
Cel mai comun tip de radioterapie se numeşte radioterapie externă, situaţie în care radiaţiile provin de la un aparat din afara corpului. Anumite tipuri de radioterapie externă includ terapie cu radiaţii modulate (IMRT) şi terapie cu protoni. IMRT permite livrarea unor doze mai eficiente de radioterapie, reuşind să reducă deteriorarea celulelor sănătoase şi provocând mai puţine efecte adverse. Terapia Proton, utilizează protoni, în detrimentul radiaţiilor. La o intensitate mare a energiei, protonii distrug celulele canceroase. Terapia Proton poate fi utilizată atât în cavitatea nazală, cât şi în cazul cancerului sinusurilor paranazale, când tumora este situată aproape de ochi sau de sistemul nervos central, sistem ce include creierul şi măduva spinării. Un regim terapeutic cu fascicul extern, de obicei, constă într-un anumit număr de tratamente efectuate pentru o anumită perioadă de timp.
Când radioterapia este prescrisă prin folosirea implanturilor, aceasta se numeşte radioterapie internă sau brahiterapie. Radioterapia internă implică utilizarea unor pelete mici sau tije care conţin materiale radioactive ce sunt implantate chirurgical în interiorul sau în apropierea tumorii. Implantul este lăsat acolo pentru câteva zile, timpul pe care pacientul îl petrece în spital.
Înainte de a începe orice tip de radioterapie pentru aceste tipuri de cancer, oamenii ar trebui să primească o examinare aprofundată de la un medic dentist cu experienţă în tratarea persoanelor cu cancer în zona capului şi a gâtului. Deoarece radioterapia poate provoca carii dentare, este posibil ca dinţii deterioraţi să fie eliminaţi. De cele mai multe ori cariile dentare pot fi prevenite cu tratament adecvat recomandat de medicul dentist înainte de începerea tratamentului împotriva cancerului. După radioterapia pentru cancerul de la nivelul cavităţii nazale şi a sinusurilor paranazale, se recomandă să se continue cu îngrijirea dentară pentru a se preveni alte probleme dentare. Pacienţii pot beneficia de un tratament de fluorurare pentru a preveni cariile dentare.
Ca o completare, radioterapia la nivelul capului şi a gâtului poate provoca roşeaţă sau iritaţii ale pielii în zona tratată, gură uscată sau probleme de îngroşare a salivei, ce duc la deteriorarea glandelor de salivare, dureri osoase, greaţă, oboseală, ulceraţii bucale şi/sau dureri în gât. Alte reacţii adverse pot include durere sau dificultăţi la înghiţire, pierderea poftei de mâncare ca urmare a unei schimbări a gustului, pierderea auzului, din cauza acumulării de lichid în urechea medie dar şi acumularea de cerumen care se usucă pe canalul urechii din cauza efectului radioterapeutic. Radioterapia poate provoca, de asemenea, o afecţiune numită hipotiroidism în care glanda tiroidă, situată în gât, îşi încetineşte activitatea, ducând la stări de oboseală. Fiecare pacient care primeşte radioterapie în zona gâtului ar trebui să efectueze un control tiroidian periodic. Cercetătorii efectuează numeroase studii pentru a găsi modalităţi de a reduce sau de a diminua efectele secundare ale radioterapiei.
Sursă: Cancer.net
