Acest tip de radioterapie reprezintă un progres important al acestei forme de tratament al cancerului. Precisă, sigură și eficientă, SART a devenit recent o alternativă operativă comparabilă cu chirurgia, dar fără a expune pacientul la riscurile operatorii. Performanțele radioterapiei sterotactice sunt demonstrate într-o mare varietate de cancere, fie că vorbim despre tratament curativ în stadii incipiente, fie că este vorba despre un tratament paleativ în cazuri avansate, inclusiv metastatice, oferind o soluție elegantă, cu toxicitate minimă, integral ambulator (fără internare).
“În esență se administrează doar câteva ședințe de iradiere, pe volume relativ mici, cu integrarea mișcării țintei (din cauza respirației pacientului). Fiecare ședința eliberează în tumoră o doză mare (în medie echivalentă unei săptămâni de iradiere externă clasică), cu modularea intensității fasciculului de fotoni și verificare imagistică precisă a fiecare ședințe de tratament (cu tomograf montat pe aparatele de iradiere). Tratamentul se poate administra și într-o singură ședință (situație în care se numește “radiochirurgie”, dar puține situații clinice se pretează la această singură fracțiune, întrucât cresc riscurile iradierii excesive a țesuturilor din imediată vecinătate a țintei”, spune ,medicul Gabriel Kacsó, director Medical Amethyst România.
Citeste mai mult aici