Cancerul de prostată este cea mai frecventă patologie oncologică la sexul masculin. Din fericire este arareori letală, având în general o evoluţie lentă la bărbaţii cu vârste începând de la 65 de ani. Comorbidităţile (alte boli co-existente) sunt adesea cauza decesului, şi nu cancerul prostatic în sine. Din acest motiv, un factor important în decizia terapeutică este expectanţa naturală de viaţă (mai simplu, speranţa de viaţă) a pacientului cu cancer de prostată, adică probabilitatea de a trăi încă 5, 10 sau 15 ani dacă nu ar exista acest cancer de prostată. În aprecierea acestei speranţe de viaţă se iau în calcul bolile coexistente (în special cele cardiovasculare, neurologice și diabetul), media naţională (în România este de 73 ani), factorii socio-economici, dar şi longevitatea familială.
Radioterapia sau prostatectomia ? Care este cea mai bună variantă pentru tratarea cancerului de prostată ?
Din punct de vedere al tratamentelor locale, pentru boala intracapsulară (care nu se extinde în afara prostatei) – radioterapia (RT) sau operaţia radicală (prostatectomia) sunt egale. Nu există niciun studiu clinic matur care să fi demonstrat, în comparaţie directă, că operaţia (indiferent că e robotică, laparoscopică sau deschisă) oferă şanse de vindecare mai mari decât radioterapia sau invers. În momentul în care cancerul a depăşit capsula prostatei, sau atunci când ganglionii pelvini sunt invadaţi, operaţia nu este prima alegere, tratamentul consacrat fiind asocierea între RT şi hormonoterapie. Prin urmare, putem afirma că radioterapia trebuie luată întotdeauna în considerare, iar indicaţia chirurgicală nu trebuie să fie singura opţiune oferită pacientului, care are dreptul să-i fie explicate toate metodele posibile, de către specialiştii oncologi, cu avantaje şi dezvantaje. În raport cu operația, radioterapia induce incontinenţă urinară excepțional de rar, iar prezervarea potenţei este mai probabilă după radioterapie decât după prostatectomie. Radioterapia poate da stricturi uretrale, golire vezicală incompletă, ulceraţii ale mucoasei vezicii urinare sau rectale. Cu tehnici moderne de radioterapie (precum IMRT/VMAT), rata acestor complicaţii severe este <5 %.
Un argument invocat frecvent de urologi în favoarea prostatectomiei este următoarea: « se poate face radioterapie după operaţie, dar invers nu », lucru care este fals şi trădează, de fapt, limitele operației. Dacă e nevoie de radioterapie după operaţie, de ce ar trebui efectuată operaţia și nu direct radioterapia? Pe de altă parte, prostatectomia în rarele cazuri de recidivă strict locală post-radioterapie este fezabilă, deoarece fineţea tehnologiilor moderne minim invazive (laparoscopic sau robotic) oferă un profil de toxicitate acceptabil, chiar dacă semnificativ mai mare decât al aceleiaşi operaţii în teritoriu non-iradiat.
Prof. Dr. Gabriel Kacso
Medic Primar Radioterapie și Oncologie Medicală în cadrul clinicii Amethyst Cluj
Director Medical Național
