Unele tumori se dezvoltă atât de repede încât celulele lor devin lipsite de oxigen din cauza inabilității acestora de a se conecta la sistemul circulator al organismului. Privarea de oxigen transmite de obicei semnale ce provoacă moartea celulară, dar în unele cazuri ale cancerului ce prezintă o genă supresoare a tumorilor p53 (care se regăsește în aproximativ jumătate din numărul cazurilor de cancer) deficitară, celulele continuă să se dezvolte deoarece lipsesc semnalele responsabile pentru moartea celulară.
Oamenii de știință au descoperit că administrarea unei clase de medicamente numite inhibitori AKT, în asociere cu radioterapia, pot crește eficacitatea tratamentului în ceea ce privește tumorile cu o genă supresoare a tumorilor p53 deficitară, restabilind moartea celulară în celulele canceroase lipsite de oxigen și determinându-le să prezinte o sensibilitate mai crescută la radiații.
Echipa din cadrul departamentului de Cercetare a Cancerului UK a expus aceste descoperiri în „Jurnalul de Investigații Clinice.” Dr. Ester Hammond, autorul studiului și om de știință la Departamentul de Cercetare a Cancerului UK din cadrul Universității Oxford, afirmă: „Această descoperire uimitoare face lumină asupra rolului asfixiei celulare în dezvoltarea cancerului și sugerează că medicamentele deja incluse în studii clinice pot crește eficacitatea radioterapiei în rândul mai multor tipuri de cancer.”
În studiul condus, Dr. Hammond și colegii săi au descoperit că șase gene ce în mod normal ar trebui să protejeze organismul împotriva cancerului sunt mai puțin active în cazul celulelor canceroase lipsite de oxigen cu o genă supresoare a tumorilor p53 deficitară. Au identificat cele șase gene prin analizarea celulelor canceroase dezvoltate în laborator și apoi au demonstrat că au fost afectate de gena p53 pe fondul mai multor tipuri de cancer, inclusiv de sân, cerebral, colorectal, hepatic, de vezică urinară sau de melanom.
Gena AKT activă împiedică moartea celulară chiar și în cazul insuficienței de oxigen
Echipa medicală a descoperit de asemenea că atunci când două dintre aceste gene devin inactive, PHLDA3 și INPP5D, o altă genă numită AKT devine permanent activă, împiedicând moartea celulară, cu toate că celulele canceroase sunt lipsite de oxigen.
Apoi s-au testat efectele inhibitorilor AKT asupra celulelor canceroase dezvoltate în laborator și asupra șoarecilor ce nu prezentau gena p53 în timpul tratamentului cu radioterapie. Rezultatele au demonstrat că prin terapia cu radiații au fost distruse mai multe celule tumorale.
Cercetătorii au concluzionat că rezultatele studiului identifică un număr de factori ce influențează moartea celulară prin intermediul genei p53 și sugerează că „Inhibitorii AKT pot crește eficacitatea radioterapiei în tumorile ce prezintă un deficit al genei supresoare p53.” Dr. Hammond precizează în continuare: „Sperăm ca această piesă importantă a puzzle-ului să ne susțină eforturile în curs de desfășurare pentru a crea medicamente ce îmbunătățesc efectele radioterapiei, astfel încât să existe cât mai mulți pacienți care să poată beneficia de această piatră de temelie a tratamentului pentru cancer.”
Din moment ce mai mult de jumătate dintre pacienți primesc terapia cu radiații ca parte integrantă a tratamentului, afirmă Eleanor Barrie, manager informațional științific în cadrul Cercetării Cancerului UK, orice poate crește eficacitatea acesteia „reprezintă o veste bună pentru pacienți.”
În discuțiile referitoare la rezultate, cercetătorii sugerează că este posibil ca, pe fondul unei deprivări de oxigen, genei p53 să i se poată atribui și alte roluri anti-tumorale, în afară de a provoca moartea celulară, și precizează că „ar fi interesant să investigheze” dacă vreuna dintre țintele identificate în studiul lor afectează și alte funcții celulare anti-canceroase prin deprivarea de oxigen.
Între timp, MNT a publicat recent rezultatele unui studiu conform căruia o formă permanentă de radioterapie poate prelungi supraviețuirea în cazul cancerului de prostată. Cercetătorii au comparat administrarea la pacienții ce prezintă cancer de prostată a unor doze scăzute de brahiterapie (LDR-PB), ce presupune implantarea în prostată a unui material radioactiv – cu radioterapia externă cu doze crescute progresiv (EBRT), unde fasciculul de radiații este țintit asupra glandelor prostatice din exteriorul organismului.
La cinci ani în urma tratamentului, s-a descoperit că bărbații tratați cu LDR-PB erau de două ori mai probabil să se vindece de cancerul de prostată, spre deosebire de cei tratați cu DE-EBRT.
Sursa : medicalnewstoday.com
