Un copil după cancer: Consiliere pentru fertilitate şi adopție

Anumite tratamente pentru cancer, incluzând chirurgia, radioterapia şi chimioterapia pot duce la scăderea fertilităţii într-o varietate de moduri. Pentru unele persoane, schimbările fizice duc la probleme în conceperea unui copil, în timp ce pentru alte persoane, aceste modificări implică pierderea completă şi permanentă a fertilităţii. Deşi există opţiuni disponibile pentru a proteja fertilitatea unei persoane în timpul tratamentului cancerului, păstrarea fertilităţii nu este întotdeauna posibilă. Cu toate acestea, există alte modalităţi de a-ţi mări familia, independent de fertilitatea persoanei care a învins în lupta cu cancerul.

Opțiuni pentru femei

Reproducere asistată

Tratamentul de chimioterapie poate reduce numărul de ovule (sau rezerva ovariană), ceea ce face dificil pentru mamă procesul de a rămâne însărcinată natural. Dacă analizele de sânge sau ultrasunetele arată că s-a diminuat rezerva ovariană, atunci un specialist în infertilitate va putea ajuta viitoarea mamă prin tehnici de reproducere asistată, precum fertilizarea în vitro (un proces ce presupune colectarea de ovule şi fertilizarea lor cu sperma, în afara corpului mamei, cu scopul de a transfera apoi embrionul în corpul acesteia pentru a se dezvolta). Pentru că o rezervă ovariană scăzută poate implica o menopauză precoce, este necesară discuţia cu un specialist în infertilitate, cât mai curând posibil.

Donare de ovule

În situaţia în care cancerul afectează ovarele femeii, ceea ce poate provoca menopauză precoce, ea are posibilitatea să folosească ovulele altei femei să rămână însărcinată. Ovulele donate sunt fertilizate în laborator cu sperma partenerului pacientei sau cu un alt donator, folosind tehnici de FIV. Ovulele fertilizate sau embrionii sunt apoi transferaţi în uterul femeii care vrea un copil. Uterul unei femei trebuie să fie sănătos pentru ca sarcina să fie posibilă, iar viitoarea mamă va trebui să ia hormoni înainte şi după primirea embrionilor.

Donarea de ovule permite cel puţin unui părinte să aibă o legatură genetică cu copilul. Prin lege, toţi donatorii, indiferent daca sunt sau nu membrii ai familiei, prieteni sau donatori anonimi, sunt consultați pentru probleme psihologice, afecţiuni medicale şi potenţiale boli genetice înainte să li se permită să doneze.

Donatorii de embrioni

Embrionii donatorilor vin de obicei de la cupluri care au urmat tratamente de infertilitate, şi care au avut în final embrioni suplimentari. Ca şi în cazul donărilor de ovule, embrionii sunt transferaţi ulterior în uterul viitoarei mame, iar aceasta va trebui să ia hormoni, atât înainte cât şi după acest proces. Deşi un cuplu sau o persoană care foloseşte un embrion donat nu va fi genetic legat de copil, procedura permite femeilor ce au un uter sănătos să se bucure de experienţa de a fi însărcinată şi ulterior de aceea de a fi mamă.

Opţiuni pentru bărbaţi

Donatorul de spermă

În cazul în care o persoană care a suferit un tratament împotriva cancerului, nu a optat pentru stocarea spermei, înainte de începerea tratamentului, el poate folosi sperma donată către o bancă de spermă de către alt bărbat sănătos, pentru a deveni tată. În cele mai multe cazuri, sperma este donată sub anonimat. Cu toate acestea, băncile de spermă, înregistrează, de obicei, trăsăturile fizice ale donatorului.

Extracţia spermei din testicule

Chiar dacă un bărbat nu mai are spermă sănătoasă la sfârşitul tratamentului, aceasta se poate găsi totuşi în testicule. În timpul acestei intervenţii chirurgicale, medicul îndepărtează particule din ţesutul testicular. Orice spermatozoid găsit în ţesut poate fi utilizat într-o procedură de fertilitate cum ar fi fertilizarea în vitro sau îngheţat pentru o utilizare viitoare. Cu toate acestea, ratele de succes ale acestei proceduri nu sunt la fel de mari precum obţinerea spermei prin metode convenţionale.

Mamele surogat şi mamele gestante

În cazul în care o femeie nu este în măsură să conceapă un copil, sau dacă sarcina i-ar pune sănătatea în pericol, se foloseşte o mamă surogat (o altă femeie care poartă copilul în pântecele ei pe durata sarcinii). În uterul mamei surogat este injectată sperma ce aparţine viitorului tată, întregul proces numindu-se înseminare artificială. Dacă mama care va duce sarcina este înseminată cu embrion creat din ovulele si sperma unui cuplu, mama este numită mamă gestantă. Atât legile pentru mama surogat cât şi cele pentru mama gestantă diferă de la o ţară la alta, de aceea este foarte important să se consulte un avocat în aceste cazuri.

Adopţia

Dacă nu doriţi să vă supuneţi procedurilor medicale pentru a avea un copil, sau nu sunteţi împăcaţi cu ideea surogatului, există o altă alternativă, şi anume: adopţia. Adopția presupune transferul permanent a drepturilor părinteşti legale asupra unui copil, de la un părinte la altul. Deşi cele mai multe agenţii de adopţie permit părinţilor supravieţuitori în urma cancerului să înfieze, unele procese necesită adeverinţe de la medici care să ateste starea bună de sănătate, sau să confirme că a trecut o anumită perioadă de la finalizarea tratamentului.

Posibilităţi de adopţie:

Adopţie internă sau adopţie internaţională. Adopţia internă presupune adoptarea unui copil din ţara de reşedinţă. O adopţie internaţională presupune adoptarea unui copil dintr-o altă ţară.

Adopţie deschisă sau adopţie închisă. În cazul unei adopţii deschise, părinţii adoptivi vor comunica cu părinţii naturali. În cazul unei adopţii închise, nu se va face cunoscută nicio informaţie cu privire la părinţii naturali şi nici situaţia inversă.

Adopţie prin agenţie sau adopţie independentă. Multe adopţii sunt gestionate de către agenţii private sau publice. Agențiile publice pot fi județene sau aflate sub autoritate centrală. Aceste agenţii sunt obligatoriu licenţiate şi au reguli stricte care trebuie urmate pentru a se finaliza procesul de adopţie. Adopţiile independente sunt gestionate sau facilitate de un avocat specializat.

Sursa: www.cancer.net

Citește și: Un copil după cancer: Sarcina