Ziua Supraviețuitorului de Cancer este sărbătorită anual, în data de 4 iunie. Această zi nu este doar pentru celebrarea celor care au învins această luptă, ci este și o oportunitate perfectă de a le reaminti pacienților care trec printr-un astfel de tratament, că viața continuă chiar și după un diagnostic oncologic.
Mariana, fostă pacientă Amethyst și supraviețuitoare a cancerului de sân, reprezinta un exemplu în acest sens. A avut curajul să ne împărtășească povestea ei și ne-a învățat cât de important este să ne punem sănătatea pe primul loc și să ne ascultăm corpul.
1.Ne puteți spune câte ceva despre cum a început povestea dumneavoastră cu acest diagnostic?
Totul a început în vara anului 2017. Tocmai ce mă întorsesem dintr-un concediu superb, petrecut la malul Mării Mediterane, unde îmi sărbătorisem frumoasa vârstă de 50 de ani. În mod normal, după un concediu, te simți odihnit, încărcat cu multă energie și chef de muncă. La mine însă, situația stătea exact pe dos. Mă simțeam extrem de obosită, anxioasă și nu reușeam să înțeleg ce se întâmplă cu mine. De fapt, această oboseală constantă era prezentă în corpul meu de ceva timp și nu puteam să-i găsesc o explicație. Cu câteva luni în urmă, prin martie, observasem la sânul stâng o mică retracție tegumentară (gropiță), care ieșea în evidență doar când ridicam brațul. La acel moment, nu i-am dat nicio importanță, doar m-am întrebat “Ce-o mai fi însemnând și asta?”.
Menționez că investigațiile senologice (ecografie mamară, mamografie) începusem să le fac anual încă din 2011, când la un control de rutină, mi-au fost descoperite mai multe chisturi mamare, la ambii sâni, însă fără leziuni suspecte. Din 2011 până în 2015, rezultatul acestor investigații a fost unul bun, adică benign. În anul 2016, întrucât avusesem o intervenție la rinichiul stâng (uretero-renoscopie pentru îndepărtarea unor calculi renali), am omis să fac acel control senologic.
La începutul lunii august 2017, în urma unei discuții avute cu o cunoștință, a cărei fiică tocmai fusese diagnosticată cu carcinom mamar, mi-am amintit că trecuseră deja doi ani de când făcusem ultimul control senologic. Primul lucru pe care l-am făcut după acea întâlnire, a fost să-mi fac o programare la medicul imagist, cât mai urgent. O spun acum, și am spus-o mereu, că atunci am primit un semn divin.
Pe data de 08 august 2017, în urma mamografiei și a ecografiei mamare, medicul imagist, doamna doctor Anca Ciurea, în care aveam încredere deplină, un om și un medic de excepție, mi-a explicat că la sânul stâng se vede o formațiune suspectă de 8mm, care în procent de 94% ar putea să fie malignă. Sfatul dânsei a fost să fac urgent o biopsie, iar cu rezultatul histopatologic să merg la un medic oncolog.
Având în vedere diagnosticul meu, carcinom mamar invaziv, de tip cribriform, grad Nottingam I, Pt1cN0L0V0R0, traseul medical stabilit de doamna doctor oncolog Ciule Larisa, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență – secția oncologie, a fost următorul:
– Intervenție chirurgicală – operație sector, pe care am efectuat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență – Chirurgie 1, la prof. dr. Dindelegan George, un om extraordinar și un chirurg de excepție, în care am avut încredere deplină.
– Radioterapie – 30 ședințe, pe care am ales să le fac la Clinica Amethyst Cluj, datorită calității serviciilor medicale oferite și a personalului medical extrem de amabil, mereu cu zâmbetul pe buze și dornic să-ți sară în ajutor, ori de câte ori ai nevoie. Pe parcursul ședințelor, am fost urmărită de doamna doctor Daniela Urian, căreia îi rămân profund recunoscătoare pentru grija, răbdarea și modul său aparte în care a reușit să mă facă să mă simt în siguranță.
– Tratamentul hormonal, stabilit și urmărit de doamna doctor oncolog Ciule, care prin profesionalismul de care a dat dovadă, încă de la prima discuție avută cu dânsa, m-a făcut să cred cu tărie în vindecarea mea.
Datorită faptului că tumora malignă găsită a fost de dimensiuni mici, fără ganglioni axilari afectați și pentru că traseul medical și linia de tratament au fost corect alese, pot spune acum, după 5 ani de tratament, că sunt o norocoasă și am ieșit învingătoare din lupta cu cancerul.
2.Vă amintiți care a fost primul gând pe care l-ați avut în momentul în care ați primit diagnosticul de cancer?
Momentul primirii diagnosticului a fost unul șocant.
Deși medicul imagist a încercat să îmi expună într-un mod foarte diplomat și cu multă delicatețe situația în care mă aflam, impactul a fost atât de mare, încât pentru moment nu mai puteam gândi rațional. Pur și simplu, mintea mea nu mai procesa ce mi se explica. Rămăsesem blocată la propoziția: “Există însă un procent de 6% să nu fie malign” și îmi răsuna în urechi cuvântul “urgent”. Surprinzător însă, mi-am revenit destul de repede din acea stare de șoc, rugând totodată să mi se repete tot ce-mi fusese spus deja și anume că: nodulul care se presupune a fi malign are dimensiunea de 8mm, ceea ce înseamnă că l-am găsit la timp, iar șansa de vindecare este foarte mare. Conștientizând gravitatea situației, dar având foarte multă încredere în experiența și profesionalismul doamnei doctor Ciurea Anca, raționalul a preluat comanda și am decis să fac biopsia chiar în acel moment. Abia după efectuarea biopsiei, în drumul spre casă, au început să apară gândurile negre, lacrimile și întrebările: “Cum și când să spun familiei această veste?”, “Cât mai am de trăit?”, “De ce mi se întâmplă mie?”, “De ce acum?”. Toate aceste întrebări și multe altele la care nu puteam găsi răspunsuri, m-au chinuit pe toată perioada celor 20 de zile de așteptare a rezultatului histopatologic. Mintea mea nu voia să accepte acest diagnostic, așa că am căzut la propriu din punct de vedere psihic. Aveam impresia că mă aflu într-un vis urât, din care așteptam să mă trezesc. Mă simțeam pierdută și nu reușeam să-mi regăsesc echilibrul interior, nu puteam să gândesc logic. Această perioada de incertitudine, pot spune că a fost cea mai grea pentru mine.
3.Primirea diagnosticului a influențat modul în care vedeți viața?
Da, cu siguranță un asemenea diagnostic te schimbă, îți schimbă modul de gândire, te face să înțelegi ce înseamnă să-ți trăiești viața și nu boala.
Te raportezi altfel la viața și la tot ce înseamnă ea, o privești cu alți ochi, o prețuiești mai mult, o trăiești mai intens, te bucuri mult mai mult de fiecare clipă. Cu alte cuvinte, înveți să trăiești clipa. Realizezi că ceea ce contează este calitatea vieții trăite și nu numărul anilor pe care îi trăiești. Într-un fel, acest diagnostic te scoate de pe modul automat în care îți duceai viața, te ajută să o analizezi cu mult mai multă atenție, să îi dai mai mult sens, să te redescoperi și să te reinventezi, ca la final să devii cea mai bună varianta a ta.
Astfel, am învățat să mă bucur de fiecare dimineață în care mă trezesc și să mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat această șansă, să prețuiesc la maxim fiecare moment petrecut alături de familie și prieteni.
Am învățat să mă bucur de tot ce mă înconjoară, de fiecare răsărit de soare, de fiecare adiere de vânt, de fiecare floare, copac. Este atâta frumusețe în jur, trebuie doar să ne oprim din ritmul alert și să ne bucurăm de ea.
4.Ce credeți că v-a ajutat să parcurgeți cu bine această perioadă?
În credință mi-am găsit puterea de a mă ridica și de a merge mai departe.
În ziua primirii rezultatului histopatologic care confirma diagnosticul de carcinom mamar, o prietenă bună mi-a spus: ‘’Dumnezeu te iubește, o să te faci bine, trebuie să crezi asta!”. Aceste cuvinte au fost magice pentru mine, m-au trezit la realitate, mi-au adus liniștea de care aveam nevoie ca să pot să-mi pun ordine în gânduri și m-au ajutat să privesc această boală cu tot ce însemna ea, dintr-o altă perspectivă. Mi-am spus că, în situația dată, pot să fac două alegeri: fie să continui să-mi plâng de milă și să renunț la luptă, fie să mă ridic, să analizez și să accept ce mi se întâmplă, să îmi adun puterile și să lupt cu “necunoscutul”, care a venit la mine în vizită neinvitat. Atunci am înțeles că lupta este doar a mea, că nimeni nu poate să o ducă în locul meu, oricât de mult m-ar iubi și că trebuie să mă concentrez pe găsirea soluțiilor pentru rezolvarea acestei probleme de sănătate.
Soțul și cei doi băieți ai mei au fost principala motivație de a lupta cu cancerul. Pe tot parcursul tratamentului mi-au fost alături, m-au înconjurat cu multă dragoste și căldură sufletească, susținându-mă non-stop din momentul aflării diagnosticului. Ei au fost cei care mi-au ridicat moralul ori de câte ori am căzut și au crezut mereu în mine, în vindecarea mea.
Pentru că am ales să nu ascund celor din jurul meu (restul familiei, prieteni) problema cu care mă confruntam, am avut parte și de susținerea acestora. Am hotărât să împart cu ei greutatea acestui diagnostic și să accept ajutorul lor atunci când am simțit că am nevoie. Prin cancer nimeni nu trebuie să treacă singur!
Pe perioada spitalizării pentru operație, am cunoscut și m-am împrietenit cu o altă pacientă care se confruntă tot cu un cancer mamar și care avea același traseu medical ca al meu. Deși sunt de părere că fiecare corp reacționează diferit la tratamentul oncologic, am realizat că ea putea să-mi înțeleagă cel mai bine toate stările fizice și psihice prin care treceam. Pe mine m-a ajutat enorm faptul că am avut cu cine să discut orice problemă apărută pe parcursul tratamentului oncologic. Astfel, am reușit să trecem amândouă prin aceasta încercare mult mai ușor, sfătuindu-ne și încurajându-ne reciproc. Atunci am conștientizat cât este de benefic pentru un bolnav oncologic să-și poată împărtăși grijile și fricile cu cineva care trece sau a trecut printr-o experiență asemănătoare.
M-a ajutat, de asemenea, încrederea pe care am avut-o în medicii care m-au tratat și în tratamentul prescris de aceștia. Dumnezeu mi-a scos în cale medici de excepție, dedicați profesiei, pe care îi consider îngerii mei păzitori. Tuturor medicilor, cadrelor medicale care m-au însoțit în această grea călătorie, le mulțumesc și pe aceasta cale și le rămân profund recunoscătoare!
Informarea corectă și căutarea soluțiilor la fiecare problemă apărută pe parcursul tratamentului m-au ajutat enorm. Am fost atentă la reacția corpului meu la tratament, iar atunci când am simțit că ceva nu este în regulă, nu am ezitat să cer părerea medicilor. Așa se face că, după doi ani de la tratament hormonal (Zoladex+Tamoxifen), la o ecografie abdominală, am descoperit la timp o hiperplazie endometrială, aceasta fiind un efect secundar al tamoxifenului, foarte rar întâlnit (sub 1%). Am făcut imediat un chiuretaj biopsic, iar rezultatul histopatologic a fost din fericire unul bun, nefiind semne certe de malignitate.
Pentru a putea să fac față provocărilor psihice și emoționale din timpul tratamentului oncologic, nu am ezitat atunci cand am simțit că este cazul, să apelez la specialiștii din domeniu.
Astfel, pe perioada ședințelor de radioterapie pe care le-am efectuat la clinica Amethyst, am avut oportunitatea să beneficiez de ședințe de psihoterapie, cu psihologul Oana Hetea, reușind astfel să depășesc stările de anxietate și să gestionez mai bine atacurile de panică apărute pe parcursul tratamentului.
Tot în cadrul clinicii Amethyst, am participat la sedințele de consiliere nutrițională oncologică, cu doamna Irina Mateies. Aceste ședințe mi-au fost de un real folos, întrucât am putut să aflu răspunsuri la multitudinea de întrebări care mă măcinau în ceea ce privește o alimentație corectă, atât pe perioada tratamentului, cât și după terminarea acestuia.
La finalizarea tratamentului de radioterapie, îndrumată de doamna psiholog Oana Hetea, căreia îi mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul acordat, am ajuns să particip la primul grup de sprijin organizat de Asociația Oameni Buni, care oferă prin activitățile și proiectele lor, suport bolnavilor oncologici și aparținătorilor acestora. Asociația a adus o schimbare pozitivă în viața mea și a fost exact ce aveam nevoie în acel moment. Aici, încă din prima clipa, am simțit că aparțin acelui loc, că rezonez cu atmosfera plină de emoție creată de cei prezenți (bolnavi aflați în diferite etape ale tratamentului oncologic), că mă simt înțeleasă, că mă simt acasă, printre ai mei. Pe parcursul celor 5 ani, de când m-am alăturat și eu echipei, nu doar ca beneficiar, ci și ca voluntar, pot spune că am trăit cele mai intense și interesante experiențe de viață. Mulțumirea sufletească de a putea, la rândul meu, să fiu sprijin pentru alți bolnavi, de a le împărtăși din experiența mea, de a le arăta că există acea luminiță de la capătul tunelului, nu se poate exprima în cuvinte!
5.Se întâmplă de multe ori ca după finalizarea tratamentului oncologic, pacienții să-și schimbe prioritățile și obiceiurile. Credeți că viața dvs. s-a schimbat după ce ați reușit să învingeți această luptă?
Da, cu siguranță viața mea s-a schimbat, și am credința că în bine.
Diagnosticul de cancer, oricare ar fi el, are și o parte bună. Ca orice altă criză existențială, are capacitatea de a ne îndrepta atenția spre noi, spre sufletul nostru, spre ceea ce este cu adevărat important, sacru și aduce bucurie în viața noastră. Mi-a arătat că viața poate și merită să fie trăită frumos, chiar și după un asemenea diagnostic atât de greu, și că a trăi prezentul este cel mai important.
Această luptă a lăsat în sufletul meu răni care mi-au oferit lecții importante . Mi-au arătat că sunt o femeie mult mai puternică și mai curajoasă decât am crezut vreodată și că puterea de a schimba ceva în viața mea, depinde doar de mine.
Am învățat să am mai multă grijă de mine, pentru că dacă eu sunt bine cu mine, atunci și cei din jurul meu sunt bine.
Pe parcursul tratamentului oncologic am redescoperit pasiuni de mult uitate, sau mai bine spus neglijate, care acum îmi aduc atât de multă bucurie și liniște sufletească: broderia, pictura, lectura, vizionări de filme și spectacole, excursiile în natura etc.
Anna Quindlen, în cartea ei ”Scurt ghid pentru o viață fericită”, își descrie călătoria ei de transformare atât de frumos, iar în cuvintele ei mă regăsesc în totalitate:
“Am învățat să iubesc călătoria, nu destinația. Am învățat că asta nu este o repetiție și că ziua de azi e singura garanție pe care o ai.”
Am învățat să privesc toate lucrurile bune din lume și să încerc să dau câte ceva înapoi, pentru că am crezut asta complet și pe de-a-ntregul. Și am încercat să fac asta, împărtășindu-le altora ceea ce am învățat. Învățați să fiți fericiți și gândiți-vă la viață ca la o boală în stadiu terminal. Dacă faceți asta, o veți trăi cu bucurie și cu pasiune, așa cum ar trebui trăită.
Există viață și după diagnosticul oncologic.
6.De Ziua Supraviețuitorului de Cancer, celebrăm oameni precum dumneavoastră, care au reușit să iasă triumfători din această luptă. Ce mesaj ați transmite unei persoane care momentan trece printr-un tratament oncologic?
Să aibă încredere în șansa de vindecare, în medici și în tratamentul pe care aceștia îl stabilesc. Dar, mai presus de orice, să aibă încredere că Dumnezeu îi va fi alături, îi va da putere, răbdare și curaj să nu abandoneze lupta, oricât de greu ar fi, și că va face ca ceea ce pare acum imposibil, să devină posibil.
În confruntarea cu o asemenea boală nemiloasă, nu prea ai timp să-ți plângi de milă, ci trebuie să accepți ce ți se întâmplă și să cauți soluții cât mai urgent, pentru că ele exista, iar timpul înseamnă viață. Niciunul dintre noi nu știm ce ne poate aduce ziua de mâine, însă ce facem azi, poate schimba lucrurile.
Să nu uite nicio clipă că puterea de vindecare se află în propria persoană, trebuie doar să o caute în străfundurile ființei ei, să o scoată la suprafață și să se folosească de ea.
Factorul psihologic contează enorm în procesul de vindecare și este important să știe că nimeni nu trebuie să treacă singur prin cancer, iar atunci cand simte nevoia, poate să ceară ajutorul fără nicio reținere.
În ciuda nesiguranței și a fricii din momentul primirii diagnosticului, a durerii și a disconfortului din timpul tratamentului oncologic, poate îi vine greu să creadă, dar o să răzbată. Putem ieși învingători din această luptă cu “necunoscutul”. Eu am reușit!
