Incertitudinea în cancer

Mulți pacienți ce suferă de cancer trăiesc într-o permanentă stare de incertitudine. Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat are sau a avut o afecțiune de natură oncologică, puteți avea impresia că viața devine plină de insecurități și imprevizibilă, spre deosebire de cum era înainte de a afla despre noua stare de sănătate. Este important să cereți ajutor când sunteți debusolat și nu vă mai puteți păstra optimismul; există mulți specialiști ce vă pot oferi sprijinul de care aveți nevoie.

Cauze ale incertitudinii

Indiferent dacă ați fost diagnosticat recent cu cancer sau sunteți un supraviețuitor pe termen lung, există mai multe îngrijorări caracteristice unui pacient ce suferă de cancer sau ale membrilor familiei acestuia :

Amânarea planurilor. Puteți simți că nu sunteți capabil să priviți spre viitor. Planificarea acestuia este dificilă din multe motive practice. De exemplu, este greu să planificați o călătorie cu familia dacă nu știți când veți avea următoarea programare la medic sau când va trebui să începeți tratamentul. Este posibil să nu vă puteți respecta întâlnirile de afaceri deoarece nu puteți ști dinainte cum vă veți simți în ziua respectivă. Unele persoane se pot simți incapabile de a face planuri. O abordare ce dă rezultate pozitive în cazul pacienților ce suferă de cancer este să învețe să își dezvolte flexibilitatea și să accepte faptul că planurile se pot schimba.

Temeri legate de tratamentul cancerului și efectele secundare. Puteți fi neliniștit sau chiar speriat de efectele secundare ale tratamentului, cum ar fi durerea, oboseala ori starea de greață. Sau vă poate fi teamă că veți deveni dependent de cei din jur în timpul tratamentului sau veți pierde activitățile care vă fac placere.

Supraviețuitorii de cancer pe termen lung pot fi îngrijorați că vor dezvolta efecte secundare, ce sunt definite ca efecte ale tratamentului cancerului care pot apărea după câteva luni sau ani în urma încheierii tratamentului. Dacă sunteți îngrijorat în această privință, comunicați-le membrilor echipei medicale preocupările dumneavoastră pentru ca aceștia să vă informeze cu privire la resursele disponibile pentru a vă ajuta să acceptați mai ușor schimbările survenite.

Ineficacitatea tratamentului. Nici un tratament nu dă aceleași rezultate pentru toți pacienții, chiar și în cazul celor ce prezintă aceeași formă de cancer. Unele tratamente sunt mai eficiente pentru unii pacienți. Alte tratamente pot da rezultate, dar în același timp să provoace efecte secundare negative. Informarea în legătură cu opțiunile de tratament disponibile în prezent vă poate ajuta să vă faceți o idee la ce să vă așteptați.

Tratamentul nu va mai da rezultate. De multe ori, pacienții continuă să primească un medicament pentru tratamentul cancerului până ce acesta va înceta să mai dea rezultate, în special în cazul cancerului cu metastaze sau al cancerului ce poate fi controlat prin intermediul medicației pentru o lungă perioadă de timp. De exemplu, pacienții ce suferă de leucemie mieloidă cronică (CML) pot să utilizeze Imatinib (Gleevec) chiar și la 10 ani în urma diagnosticului. Gândul că tratamentul ar putea deveni ineficient este înfricoșător, chiar și dacă există alte opțiuni terapeutice.

Cancerul se va întoarce. Recurența cancerului reprezintă una dintre cele mai mari temeri ale supraviețuitorilor de cancer. Dacă sunteți îngrijorat din acest motiv, veți începe să acordați o importanță crescută fiecărui simptom nou apărut, iar acest lucru vă poate spori anxietatea.

Teama de a muri sau de a pierde o ființă iubită. Confruntarea cu gândul încetării din viață poate fi dificilă. Este de înțeles sentimentul de vulnerabilitate când vă confruntați cu perspectiva unui deces sau cu pierderii unei ființe iubite. Este normal să vă luptați cu teama unui eventual deces, dar dacă acest sentiment devine copleșitor, comunicați acest lucru unui membru al echipei medicale ce se ocupă de dumneavoastră pentru a vă ajuta să descoperiți resursele necesare pentru a reuși să depășiți aceste temeri.

Confruntarea urmărilor cancerului

Uneori incertitudinea conduce la alte sentimente, ca de exemplu anxietatea, furia, tristețea sau teama. Incertitudinea se poate manifesta chiar ca o senzație fizică ce poate interfera cu somnul sau cu abilitatea de a vă concentra sau de a vă bucura de activitățile cotidiene. A învăța să țineți în frâu sentimentul de incertitudine reprezintă o parte importantă pentru a rămâne sănătos din punct de vedere emoțional.

Folosiți aceste sfaturi pentru a vă ajuta să faceți față situației :

Vorbiți cu doctorul dumneavoastră sau cu un alt membru al echipei medicale dacă sentimentul de incertitudine interferează cu activitățile zilnice. Aceștia vă pot ajuta să găsiți resursele necesare pentru a vă simți mai bine.

Vorbiți cu un consilier sau un asistent social de la spital, ce vă pot recomanda un grup de sprijin în zona dumneavoastră, unde să împărtășiți stările prin care treceți cu alți pacienți ce au trecut prin experiențe asemănătoare legate de cancer. De asemenea există și comunități de sprijin online.

Vorbiți cu prieteni și membri ai familiei. Povestiți-le cum vă simțiți și cum pot să vă ajute.

Căutați cât mai multe informații disponibile în legătură cu cancerul și tratamentul său. Informația potrivită vă poate ajuta să știți la ce să vă așteptați.

Sursa : cancer.net

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba