Caută
Close this search box.

Rata de supraviețuire pentru femeile în vârstă cu cancer mamar în stadiu incipient îmbunătățită prin radioterapie după operație

Potrivit cercetătorilor de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Maryland, femeile în vârstă, cu cancer la sân în stadiu incipient trăiesc mai mult dacă urmează tratament de radioterapie după intervenția chirurgicală, comparativ cu cele care fac numai intervenția chirurgicală. Cercetătorii, care au colectat date privind aproape 30.000 de femei, cu vârste cuprinse între 70 și 84 de ani, cu cancer precoce, cancerul de san au raportat concluziile lor, la a 54-a reuniune anuală a Societății Americane de Oncologie și Radioterapie (ASTRO).

„Rata de supraviețuire globală și în mod specific cea pentru cancerul de sân a fost semnificativ mai bună din toate punctele de vedere pentru femeile în vârstă disgnosticate cu cancer de sân în etapa I, estrogen-receptor (ER)-pozitiv și fără ganglionii limfatici afectați, care au urmat un tratament de radioterapie după intervenția chirurgicală în urma căreia tumora a fost eliminată.” spune autorul Randi J. Cohen, profesor asistent de oncologie și radioterapie la Școala de Medicină din cadrul Universității din Maryland și medic în cadrul Departamentului de Radioterapie și Oncologie de la Universitatea din Maryland.

Autorul principal, Ph.D. Steven J. Feigenberg, profesor asociat de oncologie și radioterapie  Școala de Medicină din cadrul Universității din Maryland și cercetător la Universitatea din Maryland, a observat că datele indică, de asemenea, că doza de radiații a scăzut pe măsură ce vârsta pacientelor a crescut. 80% dintre femeile cu vârsta între 70-74 de ani au fost iradiate, comparativ cu doar 61% din femeile cu vârsta între 80-84 de ani.

„Radioterapia la sân face parte din tratamentul curent în cazul cancerului în stadiu incipient, după operația de masectomie, și cercetările anterioare au arătat că previne revenirea cancerului la sânul tratat, dar nu a fost urmărit impactul pe care îl are asupra ratei de supraviețuire pentru pacienții în vârstă” spune Dr. Feigenberg.

Pentru pacienții cu cancer la sân radioterapia durează cinci zile pe săptămână, timp de șase săptămâni după intervenția chirurgicală, pentru a preveni recurența.

„Cancerul de sân este o problemă foarte frecventă pentru femeile mai în vârstă, iar jumătate dintre femeile diagnosticate cu cancer de sân în stadiu incipient în SUA au peste 65 de ani. Acesta poate fi îndepărtat prin masectomie. Studiul oferă dovezi convingătoare că radioterapia adjuvantă ar trebui să fie, de asemenea, oferită acestor pacienți mai în vârstă.” afirmă E. Albert Reece, MD, Ph.D.

Cercetătorii au analizat datele din registrele de supraveghere si epidemiologie ale Institutului Național de Cancer. Ei au identificat 29949 de femei, cu vârste cuprinse între 70 și 84 de ani, care au fost diagnosticate cu stadiu incipient (T1 N0 M0) și ER-pozitiv de cancer de sân între 1990 și 2009 și au suferit intervenții chirurgicale limitate. 70% dintre pacienți au primit, de asemenea, și tratament de radioterapie adjuvant.

După 5 ani, rata de supraviețuire pentru femeile care au suferit și intervenția chirurgicală și au urmat apoi și tratament de radioterapie a fost de 98,3% în compație cu 97,4% procentul acelora care au suferit numai intervenția chirurgicală. La 10 ani, rata a fost de 95.5% față de 93.3%.

Cercetătorii au atribuit rezultatele bune identificate tratamentului combinat de chirurgie și radioterapie. Ei au remarcat, de asemenea, faptul că pacienții care au făcut și radioterapie sunt mai sănătoși, și au o speranță de viață mai mare.

sursa Eurekalert

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba