Caută
Close this search box.

Oncotalks II: Terapia de precizie în cancerele cranio-cervico-toracice

Domeniul radioterapiei reprezintă o ramură inovatoare a medicinei, care se bucură de o evoluție constantă. Prin urmare, suntem conștienți că eforturile noastre de a oferi tratamente cât mai bune, mai precise și mai sigure, trebuie să meargă mână în mână cu un acces ridicat la informațiile cu privire la ultimele descoperiri din domeniu.

Așadar, în data de 7-8 iulie 2023 s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Oncotalks, cu scopul de a reuni specialiști din domeniul oncologiei și al radioterapiei.
Tema principală a ediției a fost “Terapia de precizie în cancerele cranio-cervico-toracice”. Experți din domeniu au discutat despre cele mai bune practici de tratament și au dezbătut provocările în gestionarea bolilor maligne cranio-cervico-toracice.

Conferința s-a adresat medicilor radioterapeuți, medicilor oncologi, rezidenților și fizicienilor, fiind concepută atât pentru tinerii specialiști, cât și pentru profesioniștii cu experiență în domeniul oncologiei.