Meniu
Meniu
Cancerul de prostată este un tip de cancer frecvent întâlnit la bărbaţii din România (al treilea tip de cancer care afectează bărbaţii) cu aproximativ 4.000 de cazuri noi diagnosticate în fiecare an.
De obicei, cancerul de prostată se dezvoltă lent, astfel încât este posibil să nu existe niciun semn care să indice prezența cancerului de prostată timp de mai mulţi ani.
În mod normal, cancerul de prostată nu prezintă simptome până când cancerul nu a crescut suficient de mult încât să pună presiune asupra uretrei. Acest lucru rezultă în probleme legate de urinare.
Simptomele pot include:
Aceste simptome nu trebuie ignorate, însă nici nu înseamnă cu certitudine că aveţi cancer de prostată. Prostatele multor bărbaţi se măresc pe măsură ce înaintează în vârstă în urma unei afecţiuni non-canceroase cunoscute sub denumirea de mărire a prostatei sau de hiperplazie benignă de prostată.
Simptomele care ar putea indica răspândirea cancerului includ dureri de oase şi de spate, pierderea apetitului, dureri în testicule şi pierderea în greutate în mod inexplicabil.
Nu se ştie exact ce anume provoacă apariţia cancerului de prostată; totuşi există un număr de factori de risc ce conduc la apariţia unei astfel de afecţiuni. Acestea includ:
Riscul creşte odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea cazurilor fiind diagnosticate la bărbaţii de peste 50 de ani.
O rudă apropiată de sex masculin – precum un frate, tată sau unchi – care a avut cancer de prostată pare să crească riscul de a dezvolta această boală. Cercetările arată, de asemenea, că având o rudă de sex feminin care a dezvoltat cancer mamar poate creşte, de asemenea, riscul de a dezvolta cancer de prostată.
Cercetările recente sugerează faptul că ar putea exista o legătură între obezitate şi cancerul de prostată.
S-a descoperit faptul că bărbaţii care au activitate fizică în mod regulat prezintă un risc scăzut de dezvoltare a cancerului de prostată.
Sunt în desfăşurare cercetări cu privire la legătura dintre dietă şi cancerul de prostată. Există dovezi conform cărora o dietă bogată în calciu este legată de un risc crescut de dezvoltare a cancerului de prostată.
În plus, anumite cercetări au dovedit că numărul de cazuri de cancer de prostată este mai scăzut la bărbaţii care consumă alimente ce conţin anumiţi nutrienţi precum licopenul, care se găseşte în roşii şi în alte fructe roşii, şi seleniul, găsit în nucile braziliene.În plus, anumite cercetări au dovedit că numărul de cazuri de cancer de prostată este mai scăzut la bărbaţii care consumă alimente ce conţin anumiţi nutrienţi precum licopenul, care se găseşte în roşii şi în alte fructe roşii, şi seleniul, găsit în nucile braziliene.
Dacă prezentaţi simptome care ar putea fi provocate de cancerul de prostată, trebuie să mergeţi la medic sau la urolog.
Nu există un singur test definitoriu pentru determinarea cancerului de prostată, astfel încât este posibil ca medicul dvs. să vă ceară să efectuați următoarele teste:
Antigenul specific prostatic (PSA) este o proteină produsă de glanda prostatică. Toţi bărbaţii au o cantitate mică de PSA în sânge şi aceasta creşte odată cu vârsta.
Întrucât cancerul de prostată poate creşte producţia de PSA, analiza antigenului specific prostatic (PSA) detectează nivelurile crescute de PSA în sânge care ar putea reprezenta un semn al bolii în fază incipientă.
Cu toate acestea, analiza PSA nu este un test specific pentru determinarea cancerului de prostată. Majoritatea bărbaţilor care au cancer de prostată nu vor avea un nivel ridicat al PSA-ului. Mai mult de 65% din bărbaţii cu un nivel ridicat de PSA nu vor avea cancer, întrucât nivelurile PSA cresc la toţi bărbaţii pe măsură ce aceştia înaintează în vârstă.
Urologul evaluează riscul de a dezvolta cancer de prostată pe baza unui număr de factori, inclusiv nivelurile de PSA, rezultatele examinării digitale rectale şi vârsta, istoricul familial. Dacă prezentaţi risc de cancer de prostată, veţi fi trimis la un spital/oncolog pentru a discuta opţiunile pentru teste suplimentare.
Cel mai frecvent utilizat test este biopsia prin ultrasonografia transrectală (TRUS).
În timpul acestei biopsii se introduce în rect o sondă cu ultrasunete (un dispozitiv care utilizează undele de sunet pentru a construi o imagine a interiorului corpului). Acesta permite medicului sau asistentei medicale de specialitate să vadă exact unde să introducă acul prin peretele rectului pentru a preleva mici probe din ţesutul prostatei.
Probele de ţesut din biopsie sunt studiate într-un laborator. În cazul în care sunt găsite celule canceroase, acestea pot fi studiate în continuare pentru a vedea cât de repede se va răspândi cancerul.
Această măsură este cunoscută sub numele de scorul Gleason. Cu cât este scorul mai scăzut, cu atât este mai puţin probabilă răspândirea cancerului.
Dacă există şanse mari ca boala să se fi răspândit din prostată în alte părţi ale corpului, se recomandă teste suplimentare.
Acestea includ o examinare de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (IRM) sau de Tomografie Computerizată (CT) – aceste examinări construiesc o imagine detaliată a interiorului corpului.
Medicii vor utiliza rezultatele examinării prostatei, biopsiei şi ale scanărilor pentru a identifica „stadiul” cancerului de prostată (cât de mult s-a răspândit cancerul). Stadiul cancerului va determina ce tipuri de tratament vor fi necesare. Este un sistem relativ complex, reflectând multele tipuri de cancer de prostată.
Medicii identifică stadiul cancerului de prostată prin utilizarea sistemului TNM (tumoră, noduli, metastaze):
Uneori se utilizează un sistem numeric de stadializare mai simplu. Stadiile sunt:
Tratamentul pe care îl primiţi pentru cancerul de prostată va depinde de circumstanţele individuale.
În cazul multor bărbaţi care au cancer de prostată, nu este necesar niciun tratament. O bună îngrijire va însemna urmărirea cancerului, asigurându-se că acesta nu se dezvoltă într-un cancer cu creştere rapidă.
Atunci când este necesar tratamentul, scopul este de a vindeca sau de a controla boala astfel încât să nu scurteze speranţa de viaţă şi să afecteze viaţa de zi cu zi cât mai puţin probabil. Uneori, în cazul în care cancerul s-a răspândit deja, scopul nu este de a-l vindeca, ci de a prelungi viaţa şi de a întârzia simptomele.
Persoanele care suferă de cancer trebuie să fie îngrijite de o echipă multidisciplinară. Aceasta este o echipă de specialişti care lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun tratament şi cea mai bună îngrijire şi pentru a lua decizii în cadrul Comisiei oncologice. Decizia va lua în considerare:
Principalele tratamente pentru cancerul de prostată sunt următoarele:
Alte tratamente includ:
Prostatectomia radicală reprezintă îndepărtarea chirurgicală a glandei prostatice. Acest tratament este o opţiune pentru vindecarea cancerului de prostată localizat şi a cancerului de prostată avansat la nivel local.
Ca orice operaţie, această intervenţie chirurgicală presupune nişte riscuri şi pot exista efecte secundare:
Pentru mulţi bărbaţi, efectuarea unei prostatectomii radicale îi va scăpa de celulele canceroase. Cu toate acestea, pentru aproximativ 1 din 3 bărbaţi, este posibil ca celulele canceroase să nu fi fost îndepărtate în întregime, existând probabilitatea ca acestea să revină la ceva timp de la operaţie.
Studiile au arătat că radioterapia după operaţia de extirpare a prostatei poate creşte şansele de vindecare (risc de deces redus cu 60% – sursa www.thepcap.org)
După o prostatectomie radicală, nu veţi mai ejacula în timpul actului sexual. Acest lucru înseamnă că nu veţi mai putea face copii prin contact sexual. Cu toate acestea, puteţi întreba medicii cu privire la stocarea unei probe de spermă înainte de operaţie, astfel încât să fie utilizată mai târziu pentru FIV (fertilizare în vitro).
Acest tratament implică utilizarea radiaţiilor pentru a distruge celulele canceroase. Radioterapia este o opţiune pentru vindecarea cancerului localizat şi a cancerului de prostată avansat la nivel local. Noile descoperiri în radioterapie (IMRT ȘI VMAT) fac ca această metodă de tratament să devină o alternativă serioasă în fața efectuării unei intervenții chirurgicale. Actualmente, nu mai este obligatoriu ca pacienții bolnavi de cancer de prostată să treacă printr-o intervenție chirurgicală pentru a se vindeca. În Europa de Vest și Statele Unite ale Americii se utilizează exclusiv radioterapia.
De asemenea, radioterapia poate fi utilizată în stadiile foarte avansate pentru a încetini evoluţia cancerului de prostată metastatic şi pentru a ameliora simptomele.
Cu cea mai actuală tehnologie IMRT-VMAT, acum există posibilitatea de a proteja organele de risc care sunt în apropierea tumorii pentru a nu fi afectate de tratamentul în sine.
Radioterapia este în mod normal administrată în ambulatoriu, la un spital din apropiere. Aceasta este administrată în şedinţe scurte 5 zile pe săptămână, de la patru la opt săptămâni.
Radioterapia poate fi utilizată:
Există efecte secundare pe termen scurt şi lung asociate cu radioterapia.
Efectele secundare pe termen scurt ale radioterapiei pot include:
Posibilele efecte secundare pe termen lung pot include:
Terapia hormonală este adesea utilizată în combinaţie cu radioterapia. De exemplu, puteţi face terapie hormonală înainte de a efectua radioterapia pentru a creşte şansele unui tratament de succes. Sau terapia hormonală poate fi recomandată după radioterapie pentru a reduce şansele revenirii celulelor canceroase.
Hormonii controlează creşterea celulelor în prostată. În special, cancerul de prostată are nevoie de testosteron hormonal pentru a creşte. Scopul terapiei hormonale este acela de a bloca efectele testosteronului, fie prin oprirea producerii sale, fie prin oprirea organismului de a utiliza testosteronul.
Există trei moduri de administrare a terapiei hormonale:
Principalele efecte secundare ale tratamentului hormonal sunt cauzate de efectul acestora asupra testosteronului. De obicei, ele dispar la încetarea tratamentului. Efectele secundare includ pierderea apetitului sexual şi disfuncţie erectilă (acest efect este mai frecvent la tratamentul cu agonişti LHRH decât la tratamentul antiandrogen).
Alte efecte secundare posibile:
Cancerul de prostată (CP) este cea mai frecventă localizare în patologia oncologică masculină, corelat cu înaintarea în vârstă. Din fericire, în general are o agresivitate redusă, cu istorie naturală îndelungată și diverse tipuri de tratament cu eficacitate bună și complicații reduse. Mortalitatea din cauza cancerului prostatic este <5%, comorbiditățile (celelalte boli cronice de care suferă mulți pacienți vârstnici) fiind adesea cu riscuri mai mari de deces decât CP, ceea ce justifică tratamente care doar încetinesc evoluția tumorii maligne de prostată, fără a ne fixa obiectivul distrugerii complete a tumorii.
Pe de altă parte, cu cât detectarea cancerului de prostată este mai timpurie, cu atât șansele de vindecare sunt mai bune, respectiv tratamentul necesar mai puțin intens. Detectarea timpurie înseamnă în absența oricăror simptome (urinare sau de alt tip, de exemplu – dureri osoase). Probleme urinare de tip frecvență mai mare în timpul zilei sau/și al nopții (nicturie) sau un jet mai slab NU reprezintă simptome specifice cancerului de prostată. Mai important este să știm că NU este necesar să așteptăm simptomele pentru a începe demersurile în scopul de a afla dacă există un început de cancer de prostată. Procedura este simplă – consultați-vă cu medicul de familie sau mergeți direct la un laborator și solicitați dozarea cantitativă a PSA din sânge.
Elementul central al unui diagnostic precoce este dozarea periodică sistematică a PSA în sânge, începând de la vârsta de 50+/ani (mai repede la cei cu antecedente familiale de cancer de prostată). PSA (prescurtare de la “antigenul specific prostatei”) este o proteină produsă de celulele prostatice normale, dar în cantități net mai mari de către celulele tumorale prostatice, direct corelat cu gradul lor de diferențiere și cu volumul tumoral (adică numărul total de celule maligne, în prostate, metastazele ganglionare, osoase sau în alte organe). Dozarea PSA este un test simplu (2 ml de sânge), rapid (rezultat disponibil în câteva ore), ieftin (<50 lei), dar are anumite limite de senzitivitate și specificitate:
Pentru minimizarea acestor limite, se raportează PSA la volumul prostatei (densitatea PSA) sau dozează fracțiunea liberă a PSA (“free-PSA”). Chiar dacă PSA total este normal, un free PSA <10% este extrem de sugestiv pentru existența unui cancer prostatic.
Dinamica PSA în timp (creșterea PSA de la un an la altul) este importantă și, în general, o creștere cu >1ng/ml trebuie privită cu suspiciune. Medicamente din clasa 5-alfa-reductază (Dutasteride, Finasteride). Frecvența cu care este recomandată dozarea PSA depinde de valoarea PSA la 50 de ani (dacă este 0.5 -1ng/ml – se repetă la 4-5 ani, între 1-2 ng/ml – se repetă la 2-3 ani, iar > 2ng/ml – se repetă la 1-2 ani).
O modificare patologică (anormală) a PSA sau free PSA, chiar în absența oricăror simptome, justifică un tușeu rectal (combinat adesea cu o ecografie prostatică endorectală, în cadrul unui consult urologic), respectiv un RMN prostatic multiparametric (imagistică prin rezonanță magnetică, 1.5T cel puțin), în urma cărora medicul urolog va decide oportunitatea unei verificări prin examen la microscop a unor probe (minim 6, de obicei 10-12) recoltate din diverse zone ale prostatei (lob drept, lob stâng, bază/mijloc/vârf), transperineal sau transrectal, sub ghidaj ecografic combinat de preferință cu fuziune și imaginile RMN.
Rezultatul pe ansamblu biopsiilor prostatice poate să confirme sau nu suspiciunea biochimică (PSA), imagistică (ecografie, RMN), sau clinică (tușeu rectal) de cancer prostatic și – dacă se confirmă – se exprimă ca un număr de la 1 la 5, un scor mai mare fiind mai grav.
Urmează etapa stadializării pentru a concluziona dacă boala a depășit sau nu capsula prostatică, respectiv dacă celulele tumorale au plecat din prostată pe calea limfatică (și au dat metastaze ganglionare) sau pe cale venoasă (și au dat metastaze osoase sau în alte organe).
Odată stabilit stadiul, decizia terapeutică se ia de către o comisie multidisciplinară, compusă în principal din urologi + specialiști de radioterapie și de oncologie medicală, cu alternativele terapeutice, bazate pe eficiența și toxicitatea potențială, în raport cu preferințele pacientului. AC tratamente locale, nu există studii randomizate care să fi demonstrat că operația radicală (indiferent de cum este efectuată – robotic, laparoscopic sau clasic – deschis) este mai bună decât o radioterapie performantă, externă sau/și combinată cu brahiterapie (iradiere direct în prostată).
Este dreptul fiecărui pacient să se consulte atât cu un medic radioterapeut cât și cu un oncolog, pe lângă consultul urologic deja efectuat înainte de a lua o decizie finală asupra tratamentului. Unele cazuri sunt atât de timpuriu diagnosticate și au o agresivitate biologică atât de mică încât simpla supraveghere poate fi suficientă!
