Caută
Close this search box.

Drepturile Asiguraților

Drepturile asiguraților


  • Să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură;
  • Să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
  • Să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
  • Să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
  • Să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală. Rambursarea cheltuielilor reprezintă o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează numai din veniturile acestora, pe baza unei metodologii proprii;
  • Să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
  • Să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
  • Să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
  • Să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
  • Să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
  • Să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
  • Să beneficieze de dispozitive medicale;
  • Să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
  • Să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
  • Să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
  • Să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

Obligațiile asiguraților


  • Să se înscrie pe lista unui medic de familie;
  • Să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
  • Să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
  • Să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
  • Să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
  • Să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
  • Să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
  • Să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt:

  • Serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţă medicală la locul de muncă, asistenţă medicală a sportivilor;
  • Unele servicii medicale de înaltă performanţă;
  • Unele servicii de asistenţă stomatologică;
  • Serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;
  • Corecţiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, cu excepţia reconstrucţiei mamare prin endoprotezare în cazul intervenţiilor chirurgicale oncologice;
  • Unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
  • Serviciile medicale solicitate şi eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguraţilor;
  • Fertilizarea în vitro;
  • Asistenţă medicală la cerere;
  • Contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului şi auzului;
  • Contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale;
  • Serviciile medicale solicitate de asigurat;
  • Unele servicii şi proceduri de reabilitare;
  • Serviciile acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al cabinetelor de medicină a muncii;
  • Serviciile hoteliere solicitate de pacienţii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi;
  • Serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning din structura spitalului;

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăii, nr.42, Otopeni, Jud. Ilfov

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești, Jud. Cluj

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba