Dr. Stănculeanu Dana-Lucia – Medic primar oncologie medicală

Dr. Stănculeanu Dana-Lucia, medic primar oncologie medicala, a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în 1982. Şi-a completat studiile postuniversitare la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar (2006) și la Şcoala Naţională de Studii Politice și Administrative (2000-2004).

 

În 2002 a obținut titlul de doctor în Științe Medicale și este profesor asociat în cadrul Departamentului de Oncologie de la Universitatea „Carol Davila” din București.

Din 2003 face parte din Comitetul de Organizare și Comitetul Ştiințific al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București, iar din 2004 este membru al Comitetului de aprobări a proiectelor științifice din planul de cercetare de excelență la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București.

Dr. Stanculeanu este în prezent Șef al Departamentului de Oncologie Medicală şi preşedintele Comisiei de Oncologie din cadrul CNAS. Ea este un membru a numeroase societăți științifice atât în ţară cât și în străinătate (ESMO-ESTRO-ASTRO), precum şi în diferite comisii medicale din România și membru al consiliului editorial a trei reviste de oncologie din Romania.

Ea a participat la peste 200 de manifestări științifice naționale și internaționale, precum și la 28 de studii clinice internaționale. A publicat peste 170 de articole științifice și rezumate în reviste naționale și internaționale de oncologie şi a scris mai multe capitole de carte (în calitate de autor și co-autor).

Principalele domenii de interes sunt markeri moleculari necesari în stabilirea tratamentul personalizat pentru diferite tipuri de cancer, cancerul de sân, cancerul colorectal, cancerul renal si afectiunilor oncologice din sfera ginecologică, și mecanismele de rezistenţă la tratamentele biologice.

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba