În perioada 9-11 iulie 2020 s-a desfășurat „1st International Congress of GYNECOLOGICAL ONCOLOGY” sub patronajul „Charité’ – Universitätsmedizin Berlin (Spitalul Universitar din Berlin) și al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – București.
Având parte, în deschidere, de o alocuțiune a Excelenței sale domnul Emil Hurezeanu – Ambasador al României în Germania, a Prof. Dr. Heyo Kroemer, director al „Charite” – Universitätsmedizin Berlin și a Prof. Dr. Viorel Jinga, rector al UMF Carol Davila, congresul s-a bucurat de numeroase teme de discuție în cadrul patologiei oncologice din sfera ginecologică.
A fost luată în discuție patologia cancerului de sân, a cancerului de ovar, de col uterin, de endometru.
În cadrul Congresului, Prof. Dr. Gabriel Kacso, Director medical Amethyst Europa a avut o prezentare despre tratamentul metastazelor osoase.
Tratamentul acestui tip de metastaze se face în cadrul Clinicilor Amethyst prin radioterapie IMRT sau stereotaxie.
Dincolo de multitudinea de date medicale din literatură, a fost prezentată experiența personală și modul de abordare pluridisciplinar din cadrul Clinicilor Amethyst, cu efect benefic în tratamentul pacienților.