Caută
Close this search box.

Amethyst – alături de „Oameni buni”

Să va povestesc despre mine, Alina… Sunt un om ca oricare altul, dar în plus față de mulți alții, am avut „șansa”, să dau reset vieții. M-am reinventat și redescoperit, în urma unui diagnostic oncologic. În loc să vorbesc despre boală, îmi doresc să va vorbesc despre soluțiile pe care le-am descoperit eu în urma acestei experiențe.

Viața mea are două etape: „înainte” și „după”. „Înainte”, nici nu mai știu cum era. Am uitat, deși au trecut doar 3 ani si jumătate de la aflarea veștii că am cancer. Wow… am cancer… hm… Și-acum ce fac??? Nu știu ce fac, dar știu sigur că mă tem. De ce? Pentru că eu, așa ca și foarte mulți mulți alții (cu percepții greșite), pusesem fără să îmi dau seama, egalul între cancer și moarte. Mi-am adunat cu greu puterile și am reușit să îmi spun: mă încurcă un egal! Hai să-l șterg, măcar din mintea mea – asta stă în puterea mea! Și l-am șters…

De aici a început lupta: multiple investigații, chimioterapie, radioterapie, 4 operații… până am dat de teren solid, stabil. De atunci mă gândesc: eu am reușit, dar cum pot schimba percepția lumii despre cancer, să simt că am luat o cărămidă din zidul care desparte lumea mea, de restul lumii… pt că uite, eu sunt bine. Zidul ăla trebuie să dispară. Vreau să fiu văzută de toți, cu aceeași ochi cu care am fost văzută până atunci. Sunt tot eu, cea de „dinainte”, doar că am o altă viața , mai frumoasă, mai plină, mai densă, mai bună, mă iubesc, iubesc, mă bucur de fiecare zi, de fiecare răsărit de soare, râd și îi zâmbesc vieții în fiecare secundă!

În timpul chimioterapiei, am înțeles cât de norocoasă sunt că am așa mulți prieteni, care m-au ajutat și susținut. A fost important să-i simt aproape de mine, însă eu am fost cea care a făcut primul pas: am lăsat să vină ajutorul către mine. Îmi sunt constant în gând persoanele care trec printr-o astfel de boală singuri. Unii nu au nici măcar familia aproape, unii poate sunt părăsiți de partener. A devenit tot mai arzătoare dorința de a-i sprijini pe aceștia și pe mulți alții, care din cauza fricii paralizează, nu pot gândi logic și abandonează lupta, deși șansele de reușită sunt foarte mari. Pentru ei am pus bazele unui centru de zi pentru bolnavii oncologici: „Centrul de zi Spirit liber”, în cadrul Asociației Oameni buni, al cărui președinte sunt.

Îmi este ușor să ajut, pt că recunosc stările prin care trec oamenii și împărtășesc din soluțiile pe care le-am pus eu în aplicare. Am reușit să creez o mică comunitate și ne simțim ca într-o familie. Toate activitățile desfășurate de Asociația Oameni buni, sunt de fapt un motiv de a face lumea să iasă din casă, din carapace, să-i facem să verbalizeze ceea ce au doar în gând, să se manifeste, să se exteriorizeze, să îi ajutăm să caute soluții, să se informeze, să se redescopere și să se iubească așa cum sunt!

Ce facem noi în cadrul Asociației Oameni buni?

Împreună cu voluntarii care îmi sunt aproape, avem o echipa unită. Ne dorim să fim sprijin pentru cât mai multe persoane aflate în nevoie, să fim inspirație pentru cei care acum se confruntă cu această boală, dar și pentru cei care au depășit-o, iar acum nu își mai găsesc locul în noua lor viața. Am format o comunitate, unde toți vaslim în aceeași direcție: ne susținem și ne bucurăm împreuna de viața! La noi este cheia, răspunsul, soluția. Depinde doar de noi ce alegem să credem: că putem sau că nu putem!

Am derulat câteva proiecte foarte frumoase de care suntem tare mândre. Cel mai drag și inedit, este (ON)COOL ART(ediția I 2019), un proiect în care ne-am pictat viața pe urmele lăsate de operațiile oncologice: noua doamne curajoase, din cadrul Asociației Oameni buni, s-au implicat în actul artistic; timp de o zi au fost în centrul atenției, au devenit „modele”, fiind pictate și fotografiate, căutăndu-se expresia care aduce autenticitate, care exprimă liniștea și bucuria de a trăi. Am reușit să facem o expoziție de tablouri în Cluj la Casino/Centru de Cultură Urbană , unde am avut sute de vizitatori și picturile noastre pe trup, au fost foarte apreciate. Proiectul a fost susținut și finanțat de OMV Petrom.Visul nostru este să „ieșim” în țara cu aceste tablouri și să vorbim lumii, să informăm, să schimbăm mentalitățile privind diagnosticul oncologic și modul în care comunitatea se raportează la acesta și la persoanele cu diagnostic oncologic. Aceasta este ideea unui viitor proiect numit ”Caravana speranței”.

Acum, desfășurăm un atelierul de Autocunoaștere și dezvoltare personală prin tehnici teatrale un proiect în care persoanele cu diagnostic oncologic, sunt încurajate să își exprime sentimentele și emoțiile utilizând teatrul de improvizație ca formă de terapie și dezvoltare personală. Sunt ajutate să își depășească situația de criză în care se află și să își accepte boala. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Cu acest finanțator, am mai desfășurat încă două proiecte foarte interesante, incitante și inedite: Povestea mea(2018)- în cadrul căruia am cusut câte o ie prin metode tradiționale: cu ac și ață și multă dibăcie a mâinilor. Persoanele diagnosticate oncologic au fost încurajate să își exprime emoțiile și sentimentele, utilizând simboluri din modele tradiționale românești. Fiecare lucrare are înnodate, răsucite în fire, gânduri nerostite, speranțe, amintiri, dorințe, emoții, dureri, dezamăgiri. Am sărbătorit finalizarea proiectului printr-o expoziție organizată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei unde am deschis discuția despre perspectivele asupra bolii oncologice atât a pacienților cât și a societății. În anul următor, ne-am făcut și catrințe prin metoda impaslirii cu lână, completându-ne portul popular în cadrul proiectului Lada de zestre (2019). Am folosit și acest prilej de întâlnire pentru a ne susține și a ne încuraja comunitatea , pentru a deschide conversații despre complexitatea trăirilor în timpul așteptării sau după confirmarea unui diagnostic.

Desfășurăm activități constante la Centrul de zi Spirit liber: cercuri de sprijin, vizionări de filme, seri de jocuri distractive, impaslit, cusut tradițional, croșetat, pictură, creație (croitorie), margelit, atelierul lui Moș Crăciun, ateliere de mărțișoare și multe altele.

În această perioada de pandemie, nu mi-a fost ușor, dar experiența și-a spus cuvântul. Știam ce înseamnă să stai în casă, să aștepți ceva… Informațiile erau bulversante… Evident, am făcut comparație cu perioada de boală și am știut că soluția e întotdeauna la noi și am descoperit-o! Am reușit să adun beneficiarii Asociației pe platforma Zoom și să facem întâlniri constante. Rămânem aproape și învățăm să ne ținem mintea ocupată cu lucruri pozitive. Și așa au luat naștere proiecte on line: „Conversații cu și despre oameni buni”- un atelier în cadrul căruia căutam răspunsuri la întrebări existențiale, parcurgem treptele cunoașterii de sine, ajutându-ne de cărți și ganditori și atelierul „Relaxare prin culoare” , în cadrul căruia, îndrumate fiind de câțiva artiști, descoperim tainele picturii, a artei în general.

Toate activitățile derulate de Asociația Oameni Buni sunt gratuite.

Mai multe despre activitățile pe care le desfășurăm, le găsiți pe facebook, pe paginile Asociația Oameni Buni https://www.facebook.com/asociatiaoamenibuni/, Centrul de zi Spirit Liber https://www.facebook.com/CentrulSpiritLiber/, On Cool Art https://www.facebook.com/On-Cool-Art/ și https://www.facebook.com/Autocunoaștere-și-dezvoltare-personală-prin-tehnici-teatrale . Cu mare drag va invităm să participați, să ne urmăriți-făcându-va vouă un bine, dar și să ne susțineți , să ne ajutați să creștem, făcând un bine comunității. Împreună greul devine mai ușor.

Cred că cine a experimentat boală oncologică și a depășit-o cu bine, nu poate să tacă. După ce ai trecut prin iad, că să renaști din propria cenușa, să renaști din nimic și să crești atât de frumos, nu ai cum să taci. Îți dorești să ajuți, îți dorești să te implici, să cauți soluții și pentru alții. Înțelegi că fericirea ta stă în fericirea celor din jurul tău. Înveți să iubești totul și să te bucuri din plin de fiecare secundă din viața ta! Doar după o astfel de experiența înțelegi că ceea ce contează este viața din anii tăi, nu anii din viața ta!

Inevitabil, va fi bine ?

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba