Efecte secundare ale tratamentului împotriva cancerului – partea I
Un efect întârziat este un efect secundar care apare dupa o perioadă de timp de la finalizarea tratamentului ce poate fi exprimată în luni sau
Un efect întârziat este un efect secundar care apare dupa o perioadă de timp de la finalizarea tratamentului ce poate fi exprimată în luni sau
Drepturi juridice în temeiul Legii Concediului Medical Conform legii, este posibil ca un pacient să folosească adeverinţe de concediu medical pentru a acoperi timpul în
După terminarea tratamentului urmat împotriva cancerului, mulţi pacienţi sunt nerăbdători să se întoarcă la locul de muncă. Acest proces le poate oferi posibilitatea de a
Perioada din timpul tratamentului Radioterapie externă Fiecare sesiune de radioterapie, în care radiaţia provine de la un aparat situat în afara corpului, este rapidă şi

Regizorul Dominic Dembinski a povestit în cadrul interviului acordat în emisiunea “Destine ca-n filme” de la TVR2 despre momentele de cumpănă prin care a trecut de
Vindecarea cancerului presupune în primul rând acceptare, apoi, pas cu pas, cu ajutorul unei întregi echipe de oameni – de la medici, familie până la

Există viaţă după cancer, aşa cum ne demonstrează pacienţii noştri, printre care şi Adela Frângu, multiplă campioană naţională la tir, care acum un an a
Autorii studiului susţin că, datorită faptului că radioterapia toracică este bine tolerată, ar trebui să fie oferită tuturor pacienţilor care suferă de o formă extinsă
Conform unor studii pentru cancer efectuate de cercetători, îngrijirea prematură paleativă nu numai că îmbunătățește calitatea vieții, dar crește și satisfacția pacientului. Rezultatul primului studiu
Limfomul non-Hodgkin la adulți este o boală în care celulele maligne (canceroase) se formează în sistemul limfatic. În boala Hodgkin, celulele din sistemul limfatic devin
Cele mai recente
Citește și:
Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăii, nr.42, Otopeni, Jud. Ilfov
Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești, Jud. Cluj
Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok, nr. 12, Dumbrăvița, Jud. Timiș
Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba
Telefon: 021.9368
Adresă: Ion Ionescu de la Brad, nr. 31H, Piatra Neamț, județul Neamț
Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Dunării, nr. 9, Satu Mare, județul Satu Mare