Monitorizarea efectelor secundare printr-un posibil nou instrument

 

Pentru cancerul pulmonar ce nu poate fi îndepărtat chirurgical, radioterapia devine opţiunea de tratament principală. Tratamentul urmat se poate, însă, asocia cu o serie de efecte secundare cum ar fi oboseala, inflamarea esofagului şi a plămânilor.

Metodele actuale de tratament nu au un mecanism foarte precis de stabilire a nivelului de toxicitate, această  evaluare fiind realizată de către personalul medical. În prezent, o echipă de la Universitatea din Manchester împreună cu o echipă de cercetători de la Christie NHS Foundation Trust – ambele făcând parte din Centrul de Cercetare al Cancerului din Manchester – au utilizat analizele ce țin de raportarea la pacient pentru a îmbunătăţi simptomele legate de efectele secundare la pacienţii cu cancer pulmonar.

Doctorul Corinne Faivre-Finn, un cercetător de la Institutul  Ştiinţific de Cercetare a Cancerului de la Universitatea din Manchester a declarat: „Astfel, rezultatele instrumentului pacient-raport au fost evaluate în principal pentru utilizarea tratamentelor chimioterapeutice. Am vrut să evaluăm fezabilitatea şi relevanţa lor la pacienţii care suferă de cancer pulmonar care au un tratament radioterapeutic în desfăşurare.”

Grupul de cercetare a arătat relaţia dintre efectele secundare raportate de medici şi cele raportate de pacienţii înşişi. Ei au evaluat, de asemenea, relaţia dintre toxicitatea raportată şi a aspectelor legate de calitatea vieţii, având în vederea aspecte cum ar fi oboseala, anxietatea sau dificultăţi de respiraţie.

Pacienţii au fost rugaţi să completeze chestionare care acoperă efectele secundare ale tratamentului asupra calităţii vieţii în trei momente de timp diferite: înainte de tratament, la sfârşitul tratamentului şi la o anumită perioadă de timp, după încheierea tratamentului. Cadrele medicale au răspuns la aceleaşi întrebări cu privire la toxicitate în aceleaşi momente de timp pentru fiecare pacient.

Studiul a constatat că a existat o concordanţă puternică între evaluarea de către pacient a efectelor secundare şi măsurătorile referitoare la calitatea vieţii acestuia. Toxicitatea înregistrată de cadrele medicale pare să subestimeze gravitatea acesteia.

„Acesta a fost primul studiu de acest tip realizat în Europa care a ales o abordare centrată pe pacient cu privire la efectele secundare înregistrate. Încorporarea acestei metode de îngrijire în tratamentul împotriva cancerului ar putea să ne permită să detectăm şi să gestionăm efectele grave cu mult mai devreme. De asemenea, s-ar putea îmbunătăţi relaţiile pacient-medic, dar s-ar putea să ajute şi medicii să înţeleagă mult mai bine impactul complet al tratamentului asupra pacientului.”, a adăugat doctorul Faivre-Finn.

Acest instrument a fost integrat într-un proiect european – Răsplata – condusă de Christie, cu scopul de a valida metodele predictive şi biomarkerii de toxicitate a radioterapiei pentru a reduce efectele secundare şi îmbunătăţi calitatea vieţii supravieţuitorilor de cancer.

Sursa: www.eurekalert.org

 

București

Telefon: 021.9368
Adresă: Drumul Odăi, nr.42, Otopeni

Cluj-Napoca

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Răzoare, nr.486G, Florești

Timișoara

Telefon: 021.9368
Adresă: Str. Bela Bartok nr. 12, Dumbravița, Jud. Timis

Alba-Iulia

Telefon: 021.9368
Adresă: Strada Louis Pasteur, nr. 10, Alba-Iulia, Jud. Alba